Reprezentanții Cancelariei Prim-ministrului au avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor din toate zonele României.
Dialogul dintre cele două părți a vizat analizarea problemelor cu care se confruntă sectorul transportatorilor și a soluțiilor de rezolvare la situațiile punctuale ridicate în cadrul întâlnirii, anunță Guvernul.
În urma consultărilor, s-a convenit că ministerele și instituțiile cu atribuții în rezolvarea aspectelor semnalate vor fi informate de către Cancelaria Prim-ministrului despre problemele ridicate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluții.
Astfel, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanții transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern și cei ai Autorității de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) și a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate de transportatori.
La întâlnire au participat, din partea Guvernului, Florin Spătaru, Ovidiu Gheorghe și Daniel Botănoiu, consilieri de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, iar din partea transportatorilor reprezentanți desemnați din toate zonele țării.
Transportatorii au organizat un protest amplu, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane, în zona Capitalei, dar şi în principalele județe.
(sursa: Mediafax)