Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul britanic se teme de banii rusilor din Regatul Unit!

Guvernul britanic se teme de banii rusilor din Regatul Unit!

Banii proveniţi din Rusia şi ascunşi în active din Regatul Unit subminează reacţia guvernului de la Londra la politica externă agresivă a Moscovei, arată un raport al comisiei pentru afaceri externe a parlamentului britanic

 

Începând din 1991, în centrul financiar londonez au intrat sume importante din Rusia, iar Londra este în continuare obiectivul predilect al oligarhilor şi oficialilor ruşi care îşi afişează averea în Europa. Pe de altă parte, Regatul Unit s-a aflat în avangarda reacţiilor diplomatice occidentale la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal pe teritoriul britanic, pusă pe seama Kremlinului, deşi Rusia neagă orice implicare în incidentul din 4 martie.

Potrivit raportului, fondurile ruseşti sunt un obstacol în calea criticilor şi un sprijin pentru campania preşedintelui Vladimir Putin, "de a submina sistemul internaţional bazat pe reguli". "Dimensiunile daunelor pe care aceşti 'bani negri' le pot aduce intereselor de politică externă ale Regatului Unit depăşesc cu mult beneficiile tranzacţiilor ruseşti din City", a declarat preşedintele comisiei, Tom Tugendhat.

"Nu există nicio scuză pentru ca Regatul Unit să închidă ochii în timp ce cleptocraţii preşedintelui Putin şi cei care încalcă drepturile omului folosesc bani spălaţi prin intermediul Londrei pentru a ne corupe prietenii, pentru a ne slăbi alianţele şi pentru a eroda încrederea în instituţiile noastre", a arătat el.

Comisia recomandă, printre altele, colaborarea Regatului Unit cu aliaţii săi pe plan internaţional, în special cu SUA şi cu Uniunea Europeană, pentru a îngreuna emiterea de obligaţiuni guvernamentale ruse, care nu sunt supuse sancţiunilor, prin bănci cărora li se aplică sancţiuni.

National Crime Agency - agenţia britanică pentru combaterea criminalităţii organizate - a comunicat luna aceasta că în Regatul Unit se spală anual sute de miliarde de lire, iar centrul financiar londonez este ţinta principală a ruşilor care încearcă să dea o acoperire legală profiturilor de pe urma corupţiei. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri