De asemenea, executivul celei mai mari economii europene a promis că va aplica reforme pe piaţa energiei, că va taxa profiturile obţinute de companiile care profită de criză şi că va plafona preţurile.
Noul pachet de măsuri include sprijin financiar de 300 de euro pentru pensionari şi de 200 de euro pentru studenţi, extinderea unei scheme de alocaţii pentru familie, cu o uşoară creştere a sumei oferite, tăierea contribuţiilor la asigurări sociale pentru personele cu venituri lunare mai mici de 2.000 de euro,
creşterea alocaţiilor pentru copii, prelungirea aplicării de TVA redus la 7% pentru rastaurante şi baruri, extinderea programului de salvare a locurilor de muncă şi facilităţi de credit pentru companii. Analiştii de la ING cred că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a ajuta economia să se ferească de recesiune.
(sursa: Mediafax)