Guvernul a publicat miercuri, în procedură de transparență decizională, noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților, document elaborat în colaborare de Ministerul Muncii și Ministerul Justiției.
Potrivit noilor prevederi, pensia de serviciu va fi calculată la 55% din baza de calcul, definită ca media indemnizațiilor brute realizate în ultimii cinci ani înainte de retragere. Proiectul introduce și o plafonare: pensia astfel rezultată „nu va putea depăși 70% din ultima indemnizație netă”.
Reforma include și o creștere graduală a vârstei de pensionare. Astfel, pragul de 65 de ani va fi atins pe parcursul unei perioade de tranziție de 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026.
În plus, actul normativ modifică regulile privind vechimea necesară ieșirii la pensie. Din cei minimum 25 de ani ceruți în magistratură, cel mult 10 ani vor putea fi asimilați din activitatea desfășurată în alte domenii juridice.
„Având în vedere importanța unui proces de legiferare rapid, Guvernul își exprimă speranța că procesul de avizare, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, se va derula cu celeritate”, se arată în comunicatul emis de Executiv.