Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul sufocă investiţiile ca să ţină deficitul în frâu

Guvernul sufocă investiţiile ca să ţină deficitul în frâu

de Daniela Ivan    |   

Guvernul a sacrificat investiţiile publice în acest an pentru a se încadra în deficitul bugetar negociat cu Uniunea Europeană după ce în 2017 am avut cel mai mic nivel din ultimii nouă ani. Cu toate că bugetul din 2018 are prevăzute 38,5 miliarde de lei pentru astfel de cheltuieli, în primele şase luni au fost folosite numai nouă miliarde de lei, adică 23,7% din suma totală. Valoarea reprezintă 1% din PIB şi este al doilea cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani, după iunie 2017, când sumele investite de stat nu au trecut de 0,7% din PIB. Neimplicarea cu bani a statului român se resimte şi în slaba absorbţie a fondurilor europene. Sumele atrase în primul semestru al anului reprezintă doar 24,4% din totalul anual estimat.

Aproape 20 de miliarde de lei ar fi trebuit să investească statul român în construcţia de autostrăzi, spitale, creşe şi grădiniţe sau în alte obiective finanţate de la bugetul în primele şase luni ale anului. Însă suma folosită a fost de numai nouă miliarde de lei. Golul de 11 miliarde de lei s-a resimţit puternic în economie şi a atras după sine o încetinire a sectorului construcţiilor, după cum reiese din cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistica (INS). Astfel, în primele cinci luni ale anului, volumul lucrarilor de construcţii a

scăzut comparativ cu perioada similara din 2017 cu 1,3%, în condiţiile în care erau deja la un nivel destul de jos.

Statul a fost extrem de zgârcit în ultimii doi ani, nealocând bani nici măcar pentru investiţiile pe care le-a considerat strategice.

În bugetul de stat din anul  2017 au fost incluse 309 investiţii strategice din care 293 erau continuarea unor  obiective începute în anii precedenţi de investiţii şi numai 16 noi. De remarcat faptul că, din cele 309 de proiecte au avut alocată finanţare doar 275 de proiecte.

Din 321 obiective considerate strategice în acest an au alocată finanţare doar 253 de proiecte. Dintre acestea 235 obiective sunt mai vechi de un an şi numai 18 sunt noi, se arată în nota Notă privind cheltuielile de investiții publice ale ordonatorilor principali de credite ai Bugetului de stat.

Cu toate astea, Guvernul  se laudă că în prima parte a acestui an investițiile  sunt cu 50% mai mari decât în primul semestru al anului trecut, adică nouă miliarde lei față de şase miliarde lei.

Fonduri europene bat pasul pe loc

Îngrijorător este şi faptul că intrările de fonduri eurpene în contul plăţilor

efectuate şi prefinantări aferente cadrului financiar 2014-2020  se situează la jumătate faţă de estimări le bugetare la şase luni. Raportul semestrial cu privire la execuţia bugetară relevă un grad de realizare a planului de doar 54,5% (-5,7 miliarde lei), sumele atrase în S1/2018 reprezentând doar 24,4% din totalul anual estimat.

Slaba performanţa este şi mai vizibilă  la nivelul fondurilor structurale şi de coeziune, unde execuţia semestrială relevă venituri semestriale de 1,5 miliarde de lei, comparativ cu o estimare pe întregul an de 10,7 miliarde de lei, intrările reprezintă 14% din programul anual.

Pentru a îndrepta lucrurile, Guvernul propune ca la rectificarea bugetară, care va avea loc în septembrie, să se aloce sume la nivelul estimărilor iniţiale pentru a se recupera banii pierduţi până acum. Însă, Consiliul Fiscal este sceptic în ceea ce priveşte intrările de fonduri europene.

"Chiar dacă eventualitatea realizării nivelului anual programat al intrărilor de fonduri structurale şi de coeziune nu poate fi exclusă în acest moment, Consiliul Fiscal o apreciază drept puţin probabilă"

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliul fiscal

 

 

Subiecte în articol: Investitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri