Guvernul este obligat să adopte de urgenţă regulamentul de ridicare a maşinilor, după ce, la solicitarea Primăriei sectorului 1, Curtea de Apel Bucureşti a emis sentinţa civilă nr. 1173/07.04.2016, precizează un comunicat al administraţiei locale transmis marţi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, instanţa de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să elaboreze procedura de ridicare a maşinilor oprite/ staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, aşa cum este prevăzută la art. 64 şi art. 97 alin. 1 lit. d) şi alin. 6 din OUG 195/2002 republicată.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti obligă Guvernul ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă, se mai arată în comunicatul Primăriei sector 1.
''Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Primăria sectorului 1 va solicita, printr-o adresă, Guvernului şi ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curţii de Apel şi să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. Acest regulament trebuie adoptat în cel mai scurt timp posibil având în vedere importanţa sa pentru decongestionarea traficului şi siguranţa pietonilor'', se arată în comunicatul citat.
Începând din data de 25 mai 2015, în sectorul 1 nu se mai ridică maşinile parcate neregulamentar. Decizia a fost luată de Primăria sectorului 1 ca urmare a pronunţării hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/ oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Ca urmare a hotărârii Înaltei Curţi, Primăria sectorului 1 a chemat în judecată Guvernul şi Ministerul Afacerilor Interne solicitând instanţei să oblige aceste instituţii să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. AGERPRES