Hotelul Triumf din Capitală, aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RAAPPS), ar putea trece din proprietatea privată în proprietatea publică a statului, în vederea atribuirii către o instituţie publică, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, discutat în şedinţa de marţi a Guvernului.
Conform notei de fundamentare publicate pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, "prin trecerea în domeniul public al statului a Hotelului Triumf şi atribuirea, ulterioară, către una din entităţile care au vocaţie în acest sens, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome 'Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat', cu modificările şi completările ulterioare, va fi rezolvată o situaţie deosebit de dificilă, generată de lipsa unor sedii corespunzătoare".
În document se mai arată că imobilul în cauză nu a fost solicitat pentru cumpărare, iar exploatarea acestuia cu destinaţia de hotel s-a dovedit a fi neprofitabilă până în prezent. Astfel, Consiliul de Administraţie al RAAPPS a aprobat în aprilie scoaterea de la vânzare a imobilului în cauză, precum şi schimbarea destinaţiei acestuia în spaţiu administrativ.
"Neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative, concretizate în neîndeplinirea rolului şi funcţiilor instituţiilor publice, ceea ce determină situaţia extraordinară şi de urgenţă", se mai arată în nota de fundamentare.
Hotelul Triumf este situat în Şoseaua Kiseleff, numărul 12. Valoarea de inventar a terenului este de 45.317.540,73 de lei, iar a construcţiilor - de 5.707.291,41 de lei. Clădirea are mai multe anexe, dar şi terenuri de tenis cu o suprafaţă de aproximativ 1.300 de metri pătraţi, potrivit documentului citat. AGERPRES