Hrișca este una din cele mai sănătoase cereale, având un conținut ridicat de potasiu, iod, fosfor, fier și vitamine.
Potrivit healthyfoodteam.com, medicii au demonstrat că hrișca are numeroase efecte pozitive asupra întregului organism, îmbunătățind memoria și capacitatea de concentrare, fiind ideală pentru diabetici.
Hrișca poate fi utilizată și pentru a prepara măști naturale pentru ten, care îmbunătățesc calitatea pielii. Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul că hrișca este mai nutritivă și mai sănătoasă decât toate celelalte cereale.
Chiar dacă are o cantitate mare de carbohidrați, este bogată în proteine, minerale și antioxidanți. Conține o cantitate mare de aminoacizi, fier, potasiu, vitamina B și magneziu, fiind recomandată de medici persoanelor care suferă de anemie, hipertensiune și boli ale ficatului.
Rețetă:
Terciul de hrișcă se prepara extrem de simplu. Turnați 350 de ml de apă într-un ibric, iar în momentul în care începe să clocotească, adăugați hrișca (aproximativ o ceașcă) și lăsați să fiarbă câteva minute. Strecurați lichidul. Puteți consuma oricâtă hrișcă vă doriți, ca atare sau asezonată cu sos de soia.
Persoanele care au ales să mănânce hrișcă dimineața au reușit să slăbească până la 5 kg în numai două săptămâni.
Pentru o detoxifiere blândă de câteva zile, se recomandă hrișcă, în orice cantitate vreți, cât mai multă apă și fructe și legume proaspete, bogate în fibre, esențiale pentru o digestie sănătoasă.
De unde vine hrișca?
Se pare că hrişca a fost cultivată pentru prima dată în China, în jurul anului 1000. În secolul al XIV-lea, planta a fost adusă în partea europeană a Rusiei de mongoli. Apoi a fost răspândită în centrul şi vestul Europei, ajungând în Anglia în secolul al XVII-lea. Mai apoi, coloniştii olandezi au adus-o în America pe Coasta de Est.
Numeroasele beneficii ale plantei şi valoarea sa nutritivă fac din hrişcă un aliment ideal pentru sănătate. Nu conţine grăsimi şi este bogată în rutin, un element care, aşa cum arată studiile, reduce colesterolul şi tensiunea arterială. Prin conţinutul bogat de vitamine B1 şi B2 se previne rigidizarea arterelor şi reglează funcţia hepatică.
Hrişca conţine proteine şi minerale precum zinc, cupru, magneziu şi calciu. Aceste minerale sunt benefice pentru prevenirea anemiei şi combaterea tensiunii arteriale. Mierea obţinută din polenul florilor de hrişcă are o culoare închisă.
În Italia, hrişca este cunoscută sub denumirea de grano saraceno, iar în Franţa, sarrasin (legat de cei care au adus-o în Europa – sarazinii). Dar termenul de sarazin a fost folosit în Europa pentru toate produsele aduse din Est. Conform afirmaţiilor botanistului italian Valerio Giacomini, există trei căi prin care hrişca a ajuns în Europa: prima trece prin sudul Rusiei, Polonia, Germania, ajungând în Belgia şi Franţa; a doua trece prin Turcia, Grecia, Ungaria şi sudul Rusiei; a treia este legată de comerţul pe mare, prin Portul Veneţia.
Totuşi originea ei nu este cunoscută cu exactitate, deşi denumirea latină duce cu gândul la Arabia. Cercetările arheologice vin să combată aceste teorii. S-a descoperit polen de hrişcă în mormintele din Olanda şi nord-vestul Germaniei cu mult timp înainte de era noastră. Prima atestare documentară este în anul 1394, în Middelasr, Olanda. Este cel mai vechi document care atestă existenţa plantei în Europa.
Gustoasă, hrănitoare şi deosebit de aromată, hrişca este un aliment întâlnit în bucătăria multor popoare, nu numai a celor asiatice. Seminţele plantei sunt uşor dulcege şi pot fi mâncate crude, prăjite, fierte sau în amestec cu alte ingrediente. Hrişca este la mare căutare în bucătăria japoneză, niponii preparând cu mare artă celebrii tăiţei soba.