Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iaşi: Protest al deţinuţilor la penitenciar

Iaşi: Protest al deţinuţilor la penitenciar

Mai mulţi deţinuţi ai penitenciarului de maximă siguranţă de la Iaşi au protestat, luni seara, fiind nemulţumiţi de condiţiile de detenţie.

"Luni, în jurul orei 19.00, la Penitenciarul Iaşi mai mulţi deţinuţi şi-au manifestat verbal nemulţumirea faţă de condiţiile de detenţie şi posibile acte de clemenţă ce ar putea fi adoptate. Pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative, a fost alarmat personalul unităţii", au informat printr-un comunicat remis presei, reprezentanţi ai Penitenciarului Iaşi.

Conform acestora, s-au purtat negocieri cu deţinuţii, nefiind exercitate acte de violenţă împotriva acestora.

"În funcţie de comportamentul manifestat de deţinuţi, administraţia penitenciarului va acţiona gradual, pentru restabilirea ordinii", potrivit comunicatului.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: protest iasi penitenciar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri