Jurnalul.ro Ştiri Justitie ICCJ a desemnat, prin tragere la sorţi, judecătorii din completurile de cinci pentru anul 2023

ICCJ a desemnat, prin tragere la sorţi, judecătorii din completurile de cinci pentru anul 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a desemnat, marţi, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători care vor funcţiona în anul 2023.

Prin hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi s-a stabilit funcţionarea în cadrul Instanţei supreme, în cursul anului 2023, a două completuri de cinci judecători în materie penală şi a două completuri de cinci judecători în alte materii decât cea penală.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Valentin Gheorghe Chitidean, Ana Hermina Iancu, Luminiţa Criştiu-Ninu, Eleni Cristina Marcu şi Oana Burel.

Completul 2 penal va fi compus din: Lucia Tatiana Rog, Simona Elena Cîrnaru, Maria Francisca Vasile, Elena Barbu şi Mircea Mugurel Şelea.

De asemenea, au fost traşi la sorţi membrii a două completuri în materie civilă.

Completul 1 civil este format din: Ana Roxana Tudose, Cristinel Grosu, Mirela Vişan, Andreia Liana Constanda şi Iulia Petronela Niţu.

Completul 2 civil este format din: Maria Hrudei, Liliana Vişan, Adina Oana Surdu, Monica Ruxandra Duţă şi Lavinia Curelea. 

Subiecte în articol: ICCJ judecători
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri