Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Icoană “vindecătoare de cancer” pentru bolnavii de TBC

Icoană “vindecătoare de cancer” pentru bolnavii de TBC

de Monica Cosac    |   

O icoană pictată la Muntele Athos, despre care preoţii susţin într-un comunicat oficial că ar vindeca boli reumatice şi cancer, a fost adusă, duminică, la Sibiu, şi expusă în biserica aflată în curtea Spitalului TBC din oraş.

Icoana Maicii Domnului, Pantanassa, “a fost pictată în Muntele Athos, unde a primit darul sfințeniei și al facerii de minuni, fiind adusă în România de Părintele Duhovnic Daniel, de la Mânăstirea Slănic-Argeș. Până în prezent, icoana a făcut nenumărate minuni, vindecând cancer, boli reumatice, aducând harul împăcării celor care i se închină cu evlavie. Icoana a fost adusă la Biserica TBC duminică, 16 iulie, ora 18.00 și va rămâne aici timp de o săptămână. Programul de închinare va fi zilnic, între orele 8.00 — 20.00”, se arată într-un comunicat transmis de Trinitas – parte a Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române.

Icoana “făcătoare de minuni” din Grecia nu este pentru prima dată în Sibiu. Aceasta a mai fost expusă în aceeaşi capelă a spitalului TBC şi în luna mai a acestui an, iar zeci de oameni – bolnavi, aparţinători şi credincioşi din Sibiu – au mers să se închine la ea. Reamintim că tuberculoza (TBC) este o boală infecto-contagioasă, localizată cel mai des în plămâni, care se răspândeşte cu uşurinţă la alte persoane prin tuse sau strănut.(M.C.)

 

Subiecte în articol: icoana facatoare de minuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri