Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPR: Peste 500 de dosare penale şi 900 de amenzi pentru nereguli silvice în luna iunie

IGPR: Peste 500 de dosare penale şi 900 de amenzi pentru nereguli silvice în luna iunie

Poliţiştii au întocmit în luna iunie 535 de dosare penale şi au aplicat 900 de amenzi pentru nereguli silvice, în cadrul mai multor acţiuni şi controale efectuate în fondul forestier şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos, informează un comunicat transmis duminică de IGPR.

În urma acestor acţiuni şi controale organizate de poliţiştii din cadrul Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, au fost confiscaţi peste 4.000 de metri cubi de lemn, în valoare totală de peste 1.250.000 de lei, pentru care obiectivele verificate nu aveau documente legale.

Potrivit sursei citate, poliţiştii, împreună cu specialişti silvici din cadrul gărzilor forestiere au efectuat 3.904 controale la societăţi comerciale, pentru verificarea modului în care acestea respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

"Au fost verificate 957 de obiective, printre care: 145 de exploatări forestiere, 68 de instalaţii de debitat, 110 depozite, 188 de târguri, pieţe şi oboare, 29 de ocoale silvice, precum şi alte 417 obiective. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 900 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de peste 1.625.000 de lei şi a fost dispusă măsura complementară de confiscare a aproape 4.165 m.c. de materiale lemnoase, în valoare totală de peste 1.250.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au întocmit 535 de dosare penale în urma constatării de infracţiuni silvice", detaliază comunicatul menţionat. AGERPRES

Subiecte în articol: dosare penale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri