Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În ce să investești banii. Top cele mai bune investiții pe termen lung

În ce să investești banii. Top cele mai bune investiții pe termen lung

Explicație: Pentru un investitor contează atât siguranța capitalului său, cât și rata de câștig pe care acesta i-o poate aduce

 

Dacă ai ceva bani puși deoparte, cu siguranță ești interesat nu doar de păstrarea în siguranță a economiilor tale, ci și de valorificarea acestora, pe cât posibil. Te întrebi în ce ar fi mai bine să investești? Trebuie să știi că, pentru cei care dispun de sume mai mici și au un apetit scăzut pentru risc, depozitele bancare constituie una dintre cele mai atractive metode de plasament al capitalului. Aceasta prezintă, însă, un dezavantaj important, anume faptul că rata de câștig este, în general vorbind, destul de redusă: dobânzile practicate de băncile active pe piața autohtonă se situează, în majoritatea cazurilor, sub nivelul de 3% pe an.

 

4 lucruri în care să investești banii eficient

 

Dacă îți dorești să obții un randament mai bun decât atât de pe urma banilor tăi, vestea bună este că există și alte opțiuni atractive, în afară de depozitele bancare. „La pachet” cu promisiunea unui câștig mai mare vine, însă, fie un risc mai ridicat, fie inconvenientul de a nu mai putea dispune oricând de lichidități, în caz de nevoie. 

 

Imobiliare

 

Datorită durabilității lor, bunurile imobiliare au reprezentat, de-a lungul timpului, una dintre cele mai populare variante de plasament a capitalului. Proprietățile rezidențiale, fie ele locuințe propriu-zise, fie terenuri pretabile pentru construcții, au un alt avantaj important, anume faptul că răspund uneia dintre necesitățile umane fundamentale – nevoia de locuire, de adăpost. Pe de altă parte, terenurile agricole sunt atractive pentru că răspund unei alte nevoi de bază, aceea de hrană.

 

Investițiile imobiliare pot fi, în general vorbind, destul de diferite, printre factorii diferențiatori numărându-se atât capitalul disponibil al investitorului, cât și segmentul de piață pe care acesta consideră oportun să activeze. Un alt aspect distinctiv este măsura implicării în respectiva investiție: o persoană își poate dori să dezvolte o adevărată afacere, în vreme ce o alta ar vrea să obțină un câștig mai degrabă pasiv. Indiferent în ce categorie te încadrezi, pe Imobiliare.ro găsești o varietate de proprietăți pretabile pentru investiție, alături de informații actualizate despre piață și o serie de ghiduri pentru cumpărătorul în scop investițional.

 

Dispunând, de regulă, de resurse financiare consistente (inclusiv din partea unor fonduri de investiții), investitorii instituționali preferă, adesea, să se implice în dezvoltarea de proiecte imobiliare, fie ele ansambluri rezidențiale, de birouri, hoteliere sau altele. Micii investitori, însă, se orientează cel mai frecvent spre ceea ce le este mai familiar, anume piața locuințelor, achiziționând unul sau mai multe asemenea imobile. Există mai multe variante de valorificare a unor asemenea active, inclusiv revânzarea în profit (pe termen lung sau scurt), dar cea mai frecventă este, în momentul de față, achiziția în scopul închirierii ulterioare. În condițiile actuale de piață, randamentele de 6-7% pe an sunt considerate atractive pentru proprietățile din România.

Explicație: Achiziția unui apartament în scopul închirierii ulterioare este o variantă de investiție atractivă pentru mulți români

 

Acțiuni

 

Dacă te întrebi în ce ai mai putea să-ți investești banii, o altă soluție, ce promite câștiguri foarte bune, este reprezentată de acțiunile la bursă. Potrivit unei analize realizate recent de către reprezentanții companiei de consultanță imobiliară SVN Romania, în ultimii trei ani și jumătate (2017-2020) cel mai bun plasament financiar în euro la Bursa de Valori București (BVB) a fost reprezentat de acțiunile care intră în componența indicelui bursier BET. Mai exact, între 2017 și 15 iunie 2020 acest indicator a înregistrat un avans de aproape 51%, după cum relevă calculele realizate de consultanții SVN. Cea mai semnificativă marjă anuală de creștere a fost înregistrată în 2019, însă în primul semestru din 2020 a avut loc un declin. Deși pot fi destul de profitabile, investițiile la bursă sunt și mai riscante, ele presupunând atât o bună cunoaștere a acestei piețe – ce poate fi destul de volatilă –, cât și a domeniului de activitate al companiei sau companiilor la care dorești să cumperi acțiuni. 

 

Criptomonede

 

O soluție de investiție recent apărută, ca urmare a expansiunii mediului virtual, sunt așa-numitele criptomonede – sau, cu alte cuvinte, tranzacțiile cu bani virtuali. Bucurându-se de o popularitate crescândă în rândul „internauților”, acestea prezintă importantul avantaj al accesibilității, dat fiind că asemenea operațiuni putând fi derulate din confortul propriei case. Față de tranzacțiile cu acțiuni, spre exemplu, ele nu necesită dobândirea (și actualizarea) unor cunoștințe atât de vaste asupra unor domenii de activitate destul de diverse. Tradesilvania este o platformă românească certificată de Uniunea Europeană, certificată ISO 9001 și ISO 27001 în România, unde poți cumpăra peste 15 tipuri de criptomonede.

 

Aur

 

O altă variantă interesantă de investiție este și aurul. Potrivit calculelor SVN România, acest gen de  plasament financiar a consemnat o creștere de circa 40% între 2017 și 15 iunie 2020. Interesant este că cel mai mare avans, în cuantum de aproape 27%, a avut loc în ultimele 12 luni ale perioadei analizate – și mai ales în primul semestru din 2020, în care economia întregii lumi a fost marcată de schimbările provocate de Covid-19. Potrivit Mediafax, reprezentanții UBS, cea mai mare bancă din Elveția, au declarat că, pe fondul pandemiei, dar și al incertitudinilor provocate de alegerile prezidențiale din Statele Unite, „aurul este o acoperire foarte, foarte bună”.

Explicație: Pe fondul pandemiei de Covid-19, aurul s-a bucurat, în 2020, de o popularitate crescută

 

În ce să nu investești banii, ca să nu ai surprize pe termen lung

 

Discutând despre diferitele plasamente financiare disponibile, probabil că te întrebi și în ce NU ar trebui să-ți investești banii. În general vorbind, bunurile care sunt supuse uzurii și degradării în timp, dar și diverselor „mode”, nu sunt recomandate la acest capitol. Astfel, poți spune că vrei să „investești” în achiziția unui telefon sau calculator performant, însă tehnologia evoluează foarte rapid și nu se poate pune problema unei revânzări în câștig în viitorul apropiat. Asta nu înseamnă că nu poți face asemenea achiziții, însă ele nu vor reprezenta, propriu-zis, investiții: chiar dacă te pot ajuta în obținerea unor venituri în profesia ta, nu ele nu vor fi generatoarele de câștig. Aceeași logică trebuie aplicată și în cazul achiziției unor articole de fashion de lux: deși acestea își mențin o anumită valoare în timp, schimbarea rapidă a tendințelor pune sub semnul întrebării posibilitatea revânzării în câștig în termen de doi, trei ani. Sunt posibile, aici, anumite excepții, reprezentate de acele obiecte rare, de interes pentru colecționari, care pot deveni mai valoroase în timp – asemenea oportunități sunt, însă, destul de greu de identificat în avans.

 

Sursă foto: Pixabay.com

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri