Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări marţi că în ciuda unei relaţii "dificile" cu Rusia, SUA încearcă în continuare să coopereze pentru a găsi soluţii diplomatice la conflictele din Siria sau Ucraina, relatează AFP.
Barack Obama a fost întrebat într-o conferinţă de presă de la Casa Albă despre acuzaţiile de piraterie informatică la care s-ar fi dedat Moscova împotriva partidului american democrat pentru a influenţa campania prezidenţială în favoarea republicanului Donald Trump.
Preşedintele SUA a lăsat să se înţeleagă săptămâna trecută că acuzaţiile care planează la adresa Rusiei ţin de domeniul posibilului. În faţa presei, el nu a răspuns direct, limitându-se să afirme că "multe ţări încearcă să ne pirateze".
În ceea ce priveşte legăturile diplomatice cu Rusia, Barack Obama a calificat relaţia cu această ţară drept una "dură şi dificilă".
"Dar asta nu ne va împiedica să încercăm să găsim soluţii, când este posibil, de exemplu aplicând acordurile de la Minsk şi făcând în aşa fel ca Rusia şi separatiştii să depună armele şi să înceteze să hărţuiască Ucraina", a pledat şeful executivului american.
"Asta nu ne va împiedica să încercăm să aducem o tranziţie politică în Siria care poate pune capăt încercărilor de acolo", a subliniat Barack Obama.
Luni, secretarul de stat John Kerry a făcut apel la regimul sirian, aliatul său rus şi grupurile rebele să dea dovadă de reţinere în luptă, în plin asediu al oraşului Alep.
Practic, notează AFP, şeful diplomaţiei americane a recunoscut, chiar dacă nu explicit, eşecul planului internaţional de tranziţie politică în Siria de la 1 august.
Sursa: AGERPRES