Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu de pădure violent, la graniţa franco-spaniolă. Peste 150 de hectare au fost afectate

Incendiu de pădure violent, la graniţa franco-spaniolă. Peste 150 de hectare au fost afectate

Un incendiu de pădure alimentat de vânturi violente a afectat peste 150 de hectare din jurul comunei Boulou din sudul Franţei, la aproximativ 10 kilometri de frontiera cu Spania, au anunţat vineri seară pompierii francezi, citaţi de AFP. 

Incendiul a izbucnit vineri în jurul orei 16.00 GMT la sud de această comună din departamentul Pyrenee-Orientales. După o oră, flăcările au cuprins 8 hectare şi, la scurt timp după ora 18.00 GMT, distruseseră deja peste 130 de hectare de pădure. 

Fenomenul a continuat apoi cu o intensitate mai redusă, iar la ora 21.00 GMT suprafaţa afectată era de aproximativ 150 de hectare, au precizat autorităţile franceze. 

În urma acestei calamităţi naturale, Prefectura a decis să închidă drumul naţional D900 dintre localităţile Boulou şi Le Perthus, în apropiere de graniţa cu Spania, dar şi autostrada A9 dintre Perpignan Sud şi frontiera spaniolă, din cauza fumului şi a riscului de apariţie a unor noi focare de incendii. 

Camioanele aflate la graniţa dintre cele două state au fost direcţionate spre o parcare aflată într-o zonă sigură. 

Cu puţin timp înainte de ora 21.00 GMT, peste 300 de pompieri spanioli, provenind din Catalonia şi de la Garda Civilă, alături de colegii lor francezi din Narbonne, au fost mobilizaţi pentru a lupta împotriva flăcărilor devastatoare. 

Pe parcursul nopţii, alţi 180 de pompieri au sosit la faţa locului, a precizat un reprezentant al Centrului Operaţional pentru Incendii şi Prim-Ajutor (CODIS) din departamentul francez Pyrenees-Orientales. 

Vehiculele aeriene desfăşurate în dispozitivul de intervenţie - două avioane Tracker, un avion Dash, un elicopter Dragon 66, un elicopter-bombardier spaniol alimentat cu apă şi patru aeronave Canadair - au trebuit să îşi întrerupă zborurile în jurul orei 20.00 GMT odată cu sosirea nopţii. 

Potrivit unui reprezentant al CODIS, obiectivul dispozitivului de intervenţie a fost "acela de a fixa focul în timpul nopţii", pentru că vântul a scăzut în intensitate. În jurul orei 21.00 GMT, viteza vântului ajunsese la doar 20 de kilometri pe oră.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri