Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Incendiu la un hotel din Prahova. Zeci de pompieri, trimiși în misiune

UPDATE Incendiu la un hotel din Prahova. Zeci de pompieri, trimiși în misiune

de Redacția Jurnalul    |   

Un incendiu a izbucnit luni în clădirea unei societăți comerciale din județul Prahova. Zeci de pompieri au fost trimiși în misiune.

UPDATE 2:

În urma căutărilor efectuate, a fost găsită o primă victima, carbonizată, transmite ISU Prahova.

UPDATE 1:

Din informațiile primite de la fața locului, în momentul izbucnirii incendiului, în interior se aflau cinci persoane, din care trei s-au autoevacuat.

Pompierii caută persoanele dispărute.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Pompierii militari din Prahova intervin, luni dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din comuna Bărcănești, satul Tătărani.

La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autocisternă, două autoscări și un echipaj SMURD.

Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la o clădire cu un etaj, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Focul a fost localizat, iar pompierii acționează pentru lichidare și pentru verificarea eventualelor persoane aflate în interior.

La ora redactării acestei știri, intervenția pompierilor este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pompieri incendiu prahova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri