Jurnalul.ro Ştiri Externe Indonezia: Tentativă de atentat sinucigaş într-o biserică din vestul ţării, soldată cu patru răniţi

Indonezia: Tentativă de atentat sinucigaş într-o biserică din vestul ţării, soldată cu patru răniţi

Un bărbat având asupra sa dispozitive explozive a atacat duminică un preot într-o biserică din Sumatra de Nord, în vestul Indoneziei, provocând rănirea a patru persoane, a relatat o televiziune locală, citată de Xinhua.

Atacatorul s-a îndreptat în direcţia preotului care rostea o predică, dar doi credincioşi creştini au reuşit să-l imobilizeze pe bărbat.

''Dispozitivele explozive aflate asupra lui nu au putut fi detonate, dar bărbatul a scos un cuţit şi l-a atacat pe preot'', a declarat, pentru iNews TV, Bonar Ginting, care asista la slujba religioasă.

Atacul a avut loc în biserica Sf. Iosif din Medan, capitala provinciei indoneziene Sumatra de Nord.

În atac au fost răniţi preotul, atacatorul şi două persoane care au făcut să eşueze tentativa de atentat terorist, a precizat Bonar Ginting.

Atacatorul şi doi colegi militanţi ai săi au fost reţinuţi de către poliţie, însă alţi doi militanţi au reuşit să scape.

Poliţia a deschis o anchetă în legătură cu tentativa de atentat sinucigaş cu explozibili.

Gruparea Statul Islamic procedează la crearea de reţele în Indonezia după ce atacatori sinucigaşi şi oameni înarmaţi au au luat cu asalt o secţie de poliţie din Jakarta în ianuarie, omorând şapte persoane şi rănind alte 20.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri