Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ce faci când te îneci cu mâncare. Metoda care îți salvează viața

Ce faci când te îneci cu mâncare. Metoda care îți salvează viața

de Redacția Jurnalul    |   

Există riscul să ne înecăm, pur și simplu cu mâncare, atunci când suntem singuri și trebuie să fim pregătiți pentru a ne salva.

În primul rând, trebuie să ne păstrăm calmul. Acesta este primul îndemn al medicilor. Totodată, cea mai eficientă este manevra Heimlich, dar puțini sunt cei care știu să o facă.

Aceasta este folosită pentru a ajuta o persoană care se sufocă cu un obiect străin sau cu mâncare pentru a elibera căile respiratorii și a permite respirația normală.

Însă este mai greu să o aplicăm pe propria persoană. 

Alternativa manevrei Heimlich. Tehnica peretelui

"Ne folosim de un perete pe care-l avem la îndemână. Peretele respectiv ar trebui să nu conțină pe el un dulap suspendat care ne poate lovi sau un raft sau un ghiveci care ar putea să ne cadă în cap.

Atunci, dacă ne-am asigurat că avem un perete care să nu ne supună altor riscuri, ținând spatele drept, cu jumătatea superioară a spatelui, în locul în care coastele sunt prinse de coloană, să ne izbim puternic cu spatele de perete și atunci facem exact același efect de vibrație pe care l-am face prin manevra Heimlich cu bătăile pe spate la mijlocul omoplaților, tocmai ca să obligăm rapid corpul/obiectul blocat în gât, să iasă sau să fie înghițit.

Putem face asta izbindu-ne de 3 - 5 ori, dar destul de ferm, cu spatele destul de drept, pentru ca lovitura respectivă să aibă sens.

În cazul în care eu stau cocoșat, doar o să mă lovesc și atât.

Dacă sunt cu capul prea în spate, iar o să mă lovesc la cap și atât.

Calmul este cel mai important", explică Crina Neagu, coordonator Fundația pentru SMURD Iași, pentru DC Medical.

2 metode greșite

"Mai sunt metode folosite, mai puțin convenționale, cum ar fi că mă pot folosi de spătarul unui scaun scabil pe care eu să mă apăs cu abdomenul tot în zona diafragmei și să forțez corpul respectiv să iasă afară, sau de colțul unei mese, simulând manevra Heimilich, pe care ar face-o altă persoană asupra mea. În sensul că mă așez pe scaun și mă folosesc de colțul mesei și măsor jumătatea abdomenului, la diafragmă și atunci să încep să mă apăs.

Din păcate, metodele acestea sunt mai puțin convenționale, pentru că nu dau atât de mari rezultate și tot loviturile de un perete stabil ar fi mai bune. Sigur, evităm pereții de rigips, că trecem prin ei", a mai spus aceasta.

De asemenea, nici metoda cu capul în jos nu este indicată. 

"Nu, nu este o variantă. Pentru că există riscul doar de a voma, iar voma este acidă. Iar din chinul acela de a respira, eu având deja corpul blocat în gât, lichidul acela acid din cauza vomei s-ar putea să fie reabsorbit spre plămâni.

Adică să înghit aiurea și să fac niște arsuri gastrice, care nu sunt bune absolut deloc.

Atunci, de aceea insistăm cu starea de calm și cu loviturile de perete. Sunt absolut suficiente.

Mai mult, risc să intru mult mai ușor în stare de inconștiență, pentru că am deja corpul respectiv blocat în gât, presiunea sângelui mult mai mare și oricum eu mă chinui să respir și îmi fac mai mult rău singur.

Deși ar trebui să evităm pozițiile pe care nu le cunoaștem. Dar, dacă încă reușim să vorbim, în momentul în care ne-am înecat, putem să apelăm la 112 și așa cum putem, să îi spunem operatorului ce ni s-a întâmplat. Cu ultimele puteri ar trebui să ieșim din zona în care suntem, din casă sau curte, să strigăm după ajutor sau să facem cumva să vină cineva să ne ajute.

Ne dorim să nu se întâmple, dar, din păcate, suntem niște gurmanzi înrăiți, ne place să mâncăm și s-ar putea să se întâmple", afirmă Crina Neagu.

Manevra Heimlich

1. Înainte de a începe manevra, asigurați-vă că persoana înecată nu poate respira deloc și că are dificultăți semnificative în a respira.

2. Stai în spatele persoanei și pune-ți mâinile în jurul taliei sale, sub coaste.

3. Plasează un pumn strâns (cu mâna dominată, dacă ești dreptaci, sau cu mâna nondominată, dacă ești stângaci) în partea superioară a abdomenului, sub coastele victimei și deasupra buricului.

4. Înclină victima ușor în față.

5. Folosind mișcări brusce și ferme, exercită presiune în interior și în sus, în direcție spre abdomenul victimei. Folosește mișcări rapide și continue.

6. Continuă să aplici presiune până când obiectul străin este eliminat sau până când persoana recâștigă capacitatea de a respira.

7. Dacă persoana începe să respire din nou sau devine inconștientă, oprește manevra și acordă primul ajutor adecvat.

Subiecte în articol: inec mancare viata salvare manevra Heimlich
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri