Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Îngrijește-ți tenul cu iaurt și lămâie!

Îngrijește-ți tenul cu iaurt și lămâie!

Iaurtul este un simplu aliment care are foarte multe proprietăți benefice atât pentru pielea, cât și pentru părul tău. Află care este combinația potrivită pentru tine, scrie clicksanatate.ro.

Iaurtul este sațios, răcăros și sănătos. Ajută la buna funcționare a sistemului digestiv, iar în combinația potrivită este util și pentru a-ți îngriji tenul.

Un bun exfoliant natural
Datorită acidului lactic pe care îl conține, iaurtul oferă pielii hidratare, catifelare și luminozitate. Masa de dimineața, iaurtul cu cereale, mai ales fulgi de ovăz, și miere, se poate transforma cu ușurință într-un exfoliant ideal pentru tenul tău. Nu degeaba se spune că suntem ceea ce mâncăm.

Amestecă o lingură de iaurt gras, cu o linguriță de tărâțe de ovăz sau fulgi de ovăz măcinați și una de miere. După ce ai curățat fața în prealabil, aplică amestecul obținut și lasă-l să acționeze 15 minute după care masează ușor cu mișcări circulare. La final, clătește cu apă călduță din abundență.

Remediu antiacneic
Acidul lactic nu este singurul ingredient minunat din iaurt. Pe lângă acesta regăsim și minerale ca zincul, un element esențial în procesul de regenerare a pielii. Are totodată rol antibacterian și de închide porii.

Pentru a beneficia de acest secret, amestecă 3 linguri de iaurt cu 2 linguri de zeamă de lămâie proaspăt stoarsă și aplic-o pe față pentru cel puțin 15 minute. Apa călduță te va ajuta să îndepărtezi cu succes masca și te vei putea bucura mai apoi de efectele benefice.

Subiecte în articol: iaurt ten lămăie piele
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri