Jurnalul.ro Ştiri Observator Intervenții la limită: Salvamont a salvat 42 de persoane într-o singură zi

Intervenții la limită: Salvamont a salvat 42 de persoane într-o singură zi

de Redacția Jurnalul    |   

42 de persoane au fost salvate sâmbătă din situații de risc din zonele montane, a anunțat Salvamont România.

Sâmbătă, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 39 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri, opt, au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov, alte șapte au fost pentru Salvamont Sinaia, în timp ce Salvamont Alba și Salvamont Lupeni au înregistrat câte patru apeluri.

În urma intervențiilor au fost salvate 42 de persoane. Dintre acestea, 12 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au primit și 44 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Salvamont
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri