Jurnalul.ro Ştiri Locale Inundațiile din Alba au provocat pagube de 80 de milioane de lei

Inundațiile din Alba au provocat pagube de 80 de milioane de lei

Inundațiile din Alba, care s-au produs în luna iulie, au provocat pagube de 80 de milioane de lei. Circa o mie de case și anexe gospodărești au fost afectate, zeci  de poduri ș prodețe, precum și drumuri au fost distruste în 88 de localități.

"Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în intervalul 1 - 21 iulie 2021, pe anumite areale au avut loc scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, revărsări ale unor cursuri de ape, care au avut ca şi consecinţă producerea unor pagube pe raza UAT-urilor: Abrud, Ocna Mureş, Zlatna, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Berghin, Bucium, Bistra, Câmpeni, Ciuruleasa, Horea, Livezile, Lupşa, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Poşaga, Roşia Montană, Sălciua, Săsciori, Sohodol, Şona, Şugag şi Vadu Moţilor. Valoarea totală a pagubelor se ridică la suma de 79.882,558 mii lei", se arată în raportul de sinteză al autorităţilor judeţene.

Au fost afectate 413 case, 462 de anexe gospodăreşti, 14 obiective sociale şi administrative, 8 obiective economice, 12 poduri, 40 de podeţe, drumuri naţionale, judeţene, comunale, vicinale. Peste 2.400 de animale s-au înecat.

Pagubele cele mai importante au fost la Ocoliș, unde 13 case au fost distruse, valoarea acestora ridicându-se la 21,4 milioane de lei. 

Suma totală solicitată guvernului de către Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Alba se ridică la peste 31,1 milioane de lei pentru obiective de infrastructură din administrarea Consiliului Judeţean Alba şi a 16 UAT-uri - Abrud, Câmpeni, Zlatna, Bistra, Bucium, Ciuruleasa, Livezile, Lupşa, Ocoliş; Poiana Vadului, Poşaga, Roşia Montană, Sălciua, Săsciori, Sohodol şi Şugag.

Ajutoarele de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţii, alunecări de teren şi fenomenele hidrometeorologice periculoase din Alba se ridcă la peste 573.000 de lei pentru 163 de familii din Abrud, Câmpeni, Avram Iancu, Ocoliş şi Sohodol.

Subiecte în articol: inundatii alba pagube
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri