Concluzia apare în cel mai recent raport realizat de compania de consultanță imobiliară Colliers privind piața industrială europeană.
Potrivit analizei, 36 dintre cele 41 de județe ale României se încadrează în categoria celor mai atractive regiuni europene pentru investiții industriale, pe fondul costurilor competitive, al disponibilității forței de muncă și al stimulentelor oferite investitorilor.
România, a treia piață industrială din Europa Centrală și de Est
La începutul anului 2026, România dispunea de peste 8 milioane de metri pătrați de spații industriale și logistice moderne, dintre care aproape jumătate sunt concentrate în București.
Alte aproximativ 450.000 de metri pătrați se află în construcție la nivel național, ceea ce plasează România pe locul al treilea în regiunea Europei Centrale și de Est, după Polonia și Cehia.
Consultanții Colliers estimează că, dacă ritmul actual al investițiilor se menține, stocul total de spații industriale moderne ar putea ajunge la 10-12 milioane de metri pătrați până la sfârșitul acestui deceniu.
Cu toate acestea, Cehia este o țară mai mică decât România și atrage investiții mai multe.
Cererea pentru spații industriale explodează
Piața locală a înregistrat o evoluție puternică în 2025, când suprafața totală închiriată a ajuns la aproape un milion de metri pătrați, aproape dublu față de anul precedent.
Potrivit raportului, creșterea s-a produs într-un context economic dificil, ceea ce indică reziliența sectorului și rolul tot mai important al României în reorganizarea lanțurilor europene de producție și distribuție.
În același timp, cererea pentru spații destinate producției a crescut semnificativ. Dacă înainte de pandemie acest segment reprezenta doar o pondere redusă din totalul tranzacțiilor, în ultimii ani activitățile de producție au ajuns să genereze cel puțin o cincime din suprafața închiriată anual, iar în unele perioade chiar peste o treime din cerere.
Orașele regionale atrag tot mai multe investiții
Deși Bucureștiul rămâne cea mai mare piață industrială din țară, raportul arată că investițiile se extind tot mai mult către orașele regionale.
Vestul României și zonele aflate în apropierea principalelor coridoare europene de transport devin tot mai atractive pentru proiecte de producție, logistică și distribuție, datorită accesului la infrastructură și la forță de muncă specializată.
Rata de neocupare a spațiilor industriale moderne se menține în jurul valorii de 5%, iar chiriile pentru proiectele premium variază între 4,5 și 5 euro pe metru pătrat pe lună, nivel considerat competitiv în raport cu alte piețe din regiune.
Care sunt avantajele
Raportul evidențiază că România se remarcă prin costurile reduse și nivelul ridicat al stimulentelor disponibile pentru investitori, dar și prin disponibilitatea forței de muncă în sectorul industrial.
În schimb, consultanții atrag atenția că infrastructura și gradul de dezvoltare industrială rămân domenii în care sunt necesare investiții suplimentare pentru a susține următoarea etapă de creștere.
Pe termen mediu, Colliers estimează că România are potențialul de a deveni un hub industrial regional pentru domenii precum industria auto, electronica, sectorul aerospațial, comerțul electronic și producția cu valoare adăugată ridicată, potrivit incomemagazine.ro.