Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Învță să citești oamenii

Învță să citești oamenii

De multe ori, la primele întâlniri sau la interviul pentru un job, oamenii se folosesc de măștile sociale pentru a ascunde adevărata lor natură. La o privire mai atentă,  îți poți da seama de anumite trăsături de caracter ale celui din fața ta sau dacă este ceea ce pretinde a fi, scrie clickpentrufemei.ro De aceea, tehnicile care te pot ajuta să citești fizionomia  și să interpretezi limbajul nonverbal, îți pot fi de ajutor:

La nivel mondial există specialiști care stăpânesc foarte bine tehnicile de citire a chipului, care sunt în măsură să identifice în timp real și cu acuratețe temperamentul, caracterul, abilitățile și multe alte informații despre persoana cu care vin în contact. Suada Agachi, specialist în citirea chipului și limbajului trupului îți dezvăluie ce se ascunde dincolo de cuvinte.
Mai presus de cuvinte

Cuvântul rostit acoperă un procent de numai 7% din întregul proces al comunicării. În rest, 38% reprezintă limbajul paraverbal, adică intonația sau variațiunile vocii și 55% limbajul nonverbal – gesturile, mimica și poziția corpului. „Considerând aceste diferențe, mă consider îndreptățită să afirm faptul că oamenii de succes ai zilei de mâine sunt cei care vor şti să descifreze restul de 93% din întregul proces al comunicării – și anume, dincolo de cuvinte!”, spune Suada Agachi, specialist în citirea chipului uman și limbajul trupului.
Interpretarea trăsăturilor faciale

Fruntea
Întelepciunea este judecată în funcție de forma frunții. O frunte netedă și completă este considerată a fi un simbol al înțelepciunii și al frumuseții. Majoritatea oamenilor de succes posedă o frunte completă. Pe lângă forma acesteia, nivelul liniei părului, de asemenea, ne oferă câteva informații asemănătoare. În cazul în care linia părului este cât mai aproape de sprâncene, persoana respectivă este considerată a fi lentă în gândire și în acțiune.

Subiecte în articol: expresie facială chip psihologie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri