Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: SUA - un garant al securităţii României; aşteptările sunt ca Parteneriatul strategic să crească în amplitudine

Iohannis: SUA - un garant al securităţii României; aşteptările sunt ca Parteneriatul strategic să crească în amplitudine

Statele Unite reprezintă pentru România un garant al securităţii sale, un aliat solid şi un partener de nădejde, de care ne leagă o prietenie trainică, valori, principii şi interese comune, precum şi un ataşament puternic faţă de unitatea şi soliditatea familiei euroatlantice, a afirmat vineri seara preşedintele Klaus Iohannis.

"Parteneriatul strategic bilateral s-a dezvoltat continuu de la momentul lansării sale la Bucureşti, în urmă cu aproape două decenii. În acest an, am continuat să îl întărim împreună şi să îl diversificăm, pentru a servi cât mai bine intereselor noastre comune. Aşteptările noastre sunt ca acesta să crească în amplitudine şi profunzime, pentru a genera oportunităţi economice şi prosperitate pentru cetăţenii ţărilor noastre", a spus şeful statului, în discursul susţinut la recepţia organizată de Ambasada SUA la Bucureşti cu ocazia Zilei Independenţei.

Klaus Iohannis a subliniat că un nivel fără precedent a fost atins în ceea ce priveşte cooperarea bilaterală în domeniul apărării şi securităţii.

"Am dus împreună la bun sfârşit proiectul strategic al sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, o contribuţie semnificativă la securitatea noastră comună şi a NATO şi un etalon incontestabil al excelenţei cooperării româno - americane. Aprofundarea colaborării în domeniul apărării şi securităţii va continua să fie prioritatea de vârf a Parteneriatului strategic. Beneficiile sale sunt circumscrise consolidării securităţii regionale şi euroatlantice", a afirmat preşedintele României.

Şeful statului a punctat că România îşi va respecta angajamentele luate în cadrul NATO cu privire la securitatea colectivă şi va continua să coopereze cu SUA pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii în regiune şi la nivel internaţional, inclusiv prin gestionarea noilor ameninţări.

"Summitul NATO de la Varşovia va trebui să ia decizii importante privind consolidarea apărării colective şi a posturii de descurajare a Alianţei şi asigurarea unei prezenţe aliate înaintate şi echilibrate pe întregul flanc estic, în raport cu provocările de securitate din regiune. Contăm pe aceeaşi colaborare susţinută şi privilegiată cu Statele Unite ale Americii, alături de alţi aliaţi, în transpunerea în realitate a deciziilor summitului", a declarat el.

Preşedintele Iohannis a subliniat că "o relaţie politico-militară de succes nu poate să îşi atingă deplinul potenţial în absenţa unui corespondent similar în nivelul de ambiţie în plan economic şi comercial".

În context, el a arătat că România este într-o situaţie economică favorabilă şi a întreprins paşi importanţi în valorificarea potenţialului substanţial de cooperare economică bilaterală.

"Lucrăm împreună pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, pentru extinderea bunei guvernări în economia românească şi funcţionarea eficientă şi transparentă a instituţiilor româneşti, astfel încât să creăm cât mai multe oportunităţi de afaceri şi investiţii companiilor româneşti şi americane", a precizat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că va fi continuat parteneriatul bilateral în domeniul statului de drept, arătând că această cooperare s-a dovedit deosebit de importantă pentru progresul substanţial pe care România l-a făcut în ultimii ani în consolidarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei.

El a menţionat că dezvoltarea durabilă a Parteneriatului strategic nu poate fi realizată fără o preocupare corespunzătoare pentru dezvoltarea cooperării în planul educaţiei, inovaţiei şi cercetării.

"Pregătirea tinerei generaţii reprezintă măsura succesului nostru în a duce mai departe Parteneriatul strategic şi tot ceea ce construim în prezent", a spus Iohannis.

Preşedintele a precizat că aniversarea, în 2016, a cinci ani de la adoptarea Declaraţiei comune de Parteneriat strategic pentru secolul XXI, iar în 2017 - a 20 de ani de la iniţierea Parteneriatul strategic sunt oportunităţi importante pentru a aprofunda şi extinde parteneriatul dintre cele două ţări. "România va continua eforturile pentru a-şi întări şi consolida capacitatea şi rolul de pilon al democraţiei, statului de drept, prosperităţii şi securităţii în regiune şi va lucra strâns cu Statele Unite ale Americii pentru realizarea acestor obiective", a arătat Iohannis.

El a transmis felicitări SUA cu ocazia Zilei Independenţei şi a apreciat că Declaraţia de independenţă reprezintă o sursă de inspiraţie şi în prezent. "Acum 70 de ani, bunicii şi străbunicii mei, şi ai altor mulţi români, aşteptau americanii. Acesta era visul lor. Aţi venit şi generaţia mea are bucuria de a vă avea aici, acum, ca partener de încredere, şi vreau ca viitorul să ne facă relaţia şi mai puternică", a spus Iohannis.

Preşedintele a apreciat tematica recepţiei de la Ambasada SUA, inspirată din cuvintele lui John F. Kennedy - "We all breathe the same air" - şi a amintit, în contextul atenţiei pentru ocrotirea mediului înconjurător şi al preocupărilor globale pentru combaterea schimbărilor climatice, cuvintele lui Grigore Antipa - "Omul poate stăpâni natura cât timp ţine seama de legile ei".

"Frumuseţea cu care România şi Statele Unite ale Americii au fost înzestrate şi dragostea ambelor naţiuni pentru natură reprezintă premisele pentru ca şi în acest domeniu să aprofundăm Parteneriatul nostru strategic, orientat spre viitor", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a venit la recepţia de Ziua Independenţei împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: klaus iohannis sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri