Jurnalul.ro Ştiri Observator La un pas de tragedie! O mamă și-a dus copilul să hrănească un urs pe Transfăgărășan, pe marginea drumului

La un pas de tragedie! O mamă și-a dus copilul să hrănească un urs pe Transfăgărășan, pe marginea drumului

de Redacția Jurnalul    |   

O mamă și-a luat copilul și s-a dus spre un urs liber pe Transfăgărșan, pentru a-l hrăni, în apropierea barajului Vidraru.Totul s-ar fi putut transforma într-o tragedie, după ce animalul sălbatic s-a repezit la ei. Momentul a fost surprins într-un material video care a devenit viral.

Potrivit Antena 3 CNN, un copil în jurul vârstei de 10 ani a fost încurajat de mama lui să meargă împreună cu ea să hrănească un urs liber pe Transfăgărășan.

Momentul a fost surprins video, iar în imagini se poate vedea cum cei doi se duc spre urs și chiar la un metru distanță ursul se repede spre ei.

Copilul fuge speriat, însă mama rămâne pe poziții și caută mâncare în punga pe care o ținea în mână pentru a-i da animalului să mănânce. Găsește ceva și îi aruncă ursului. În acel moment, ursul se oprește și începe să mănânce.

Clipul a ajuns viral pe internet iar gestul a fost intens criticat. Totodată,președintele executiv al Asociației Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România a tras un semnal de alarmă.

"Este o inconștiență crasă! În astfel de situaţii, nu există șanse de supraviețuire decât foarte mici şi acelea cu consecințe extrem de grave. Pe lângă asta este o contravenție. Nu are voie să hrănească animalele sălbatice, niciun fel de animal sălbatic fără acordul gestionarului fondului cinegetic, cu atât mai mult urșii a căror hrană complementară este interzisă să fie administrată prin lege”, a declarat Mugurel Drăgănescu, potrivit euronews.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Urs

 

Subiecte în articol: urs transfagarasan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri