Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul, acuzat că a folosit fosfor alb în atacuri asupra Libanului

Israelul, acuzat că a folosit fosfor alb în atacuri asupra Libanului

de Redacția Jurnalul    |   

Organizaţia Human Rights Watch (HRW), care monitorizează respectarea drepturilor omului la nivel internaţional, a acuzat Israelul de utilizarea ilegală a fosforului alb într-un atac asupra unei zone rezidenţiale din sudul Libanului săptămâna trecută, relatează dpa.

Armata israeliană a utilizat ilegal muniţii cu fosfor alb lansate din artilerie peste locuinţe pe 3 martie 2026, în oraşul Yohmor din sudul Libanului, scrie organizaţia într-un raport publicat luni pe site-ul său.

Human Rights Watch a verificat şi a localizat geografic şapte imagini care arată desfăşurarea muniţiilor cu fosfor alb în explozie aeriană peste o zonă rezidenţială a oraşului şi intervenţia lucrătorilor de protecţie civilă pentru stingerea incendiilor în cel puţin două case şi o maşină din acea zonă.

Proprietăţile incendiare ale fosforului alb pot fi fatale sau pot provoca răni grave cu simptome pe termen lung.

"Utilizarea ilegală a fosforului alb de către armata israeliană asupra zonelor rezidenţiale este extrem de îngrijorătoare şi va avea consecinţe grave pentru civili", a declarat Ramzi Kaiss, cercetător pentru Liban la HRW.

Armata israeliană nu a comentat acuzaţia deocamdată.

Fosforul alb se aprinde la contactul cu oxigenul din aer şi continuă să ardă până când nu mai rămâne nimic sau până când alimentarea cu oxigen este întreruptă. Un protocol adiţional la Convenţiile de la Geneva privind dreptul internaţional umanitar interzice utilizarea armelor cu fosfor dacă există riscul ca acestea să afecteze în primul rând civilii.

Human Rights Watch a documentat anterior utilizarea pe scară largă a fosforului alb de către armata israeliană între octombrie 2023 şi mai 2024 în satele de frontieră din sudul Libanului, ceea ce a pus civilii în pericol grav şi a contribuit la strămutarea acestora.

AGERPRES

Subiecte în articol: Israel fosfor alb atac liban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri