Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul strânge legăturile cu Moscova. Netanyahu, la a treia vizită în Rusia

Israelul strânge legăturile cu Moscova. Netanyahu, la a treia vizită în Rusia

În timp ce Administraţia Obama îşi numără ultimele luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu devine un călător frecvent la Moscova - a treia vizită a sa în capitala rusă în ultimul an - într-o perioadă în care Rusia îşi consolidează influenţa în Orientul Mijlociu, menţionează agenţia Reuters într-un comentariu publicat marţi.

Nimeni nu se aşteaptă ca Netanyahu să rupă alianţa istorică solidă cu SUA. Însă el este conştient de capacitatea preşedintelui Vladimir Putin de a influenţa evoluţia conflictului din Siria şi celelalte crize din Orientul Mijlociu, în timp ce implicarea americană în regiune scade.

'Netanyahu nu dezertează, dar ceea ce vedem este o încercare de a manevra independent pentru a promova interesele Israelului', explică Zvi Magen, fost ambasador al Israelului în Rusia.

Având în vedere că în Siria forţele ruse luptă în aceeaşi tabără cu Iranul şi cu gherilele Hezbollah pentru a-l menţine la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, Putin este pentru Netanyahu cel mai bun garant al protecţiei Israelului în faţa celor trei inamici care l-ar putea ataca din nord.

La rândul său, Netanyahu îi poate oferi lui Putin garanţia că Israelul va da dovadă de reţinere în ceea ce priveşte Siria, ţară unde Rusia păstrează o bază navală strategică pentru zona Mediteranei, precum şi şansa ca Moscova să joace un rol mai important în procesul de pace israelo-palestinian, care a fost mult timp dominat de Washington.

Iar cum Administraţia Obama şi Franţa ar intenţiona să sprijine o viitoare rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU împotriva aşezărilor evreieşti în teritoriile palestiniene ocupate, Netanyahu are interesul să-şi apropie Moscova în eventualitatea în care ar avea nevoie ca aceasta să blocheze o asemenea rezoluţie prin veto.

Însă un fost consilier pentru securitate naţională al premierului Netanyahu, Yaakov Amidror, susţine că vizita şefului guvernului israelian la Moscova se va concentra mai degrabă pe chestiuni de o anvergură mai redusă, precum prevenirea unor confruntări accidentale între avioanele ruse şi israeliene deasupra Siriei.

Totuşi, în timpul acestei vizite vor fi consemnate şi momente ce arată nivelul relaţiilor dintre cele două ţări, cum ar fi acceptul oficial al Moscovei să plătească pensii pentru zeci de mii de imigranţi ruşi în Israel, sau cadoul ce va fi oferit Israelului, respectiv un tanc israelian capturat de trupele siriene în timpul conflictului din Liban în anul 1982. AGERPRES

Subiecte în articol: benjamin netanyahu Vladimir Putin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri