Jurnalul.ro Timp liber Istoria orei de iarnă: Cum a apărut Timpul Legal Român

Istoria orei de iarnă: Cum a apărut Timpul Legal Român

de Redacția Jurnalul    |   

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 octombrie 2024, România revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii când ora 4.00 devine ora 3.00.

În noaptea zilei de 26 spre 27 octombrie în România vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (martie), când s-a trecut la ora de vară.

CFR Călători a informat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

În ţările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenţei de fus orar.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 - 30 septembrie 1945.

Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate ţările care recurg la schimbarea orei. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

Mai puţin de 40% dintre ţările lumii practică folosirea orei de vară (Daylight Saving Time - DST). Unele ţări folosesc sistemul de schimbare al orei pentru a folosi mai mult lumina naturală. Unele studii arată că DST ar putea duce la mai puţine accidente rutiere şi implicit la mai puţine victime, beneficiindu-se de mai multă lumină naturală în timpul orelor în care mai mulţi oameni folosesc drumurile, şi de asemenea, sistemul reduce cantitatea de energie necesară pentru iluminarea artificială în timpul orelor de seară. Cu toate acestea, multe studii nu sunt de acord cu privire la economiile de energie ca urmare a folosirii orei de vară şi, în timp ce unele studii arată un rezultat pozitiv, altele nu. Sunt studii care susţin că sănătatea oamenilor ar putea avea de suferit din cauza modificărilor prin folosirea orei de vară, se menţionează pe www.timeanddate.com.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: ora de iarna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri