Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia: Anchetă pentru terorism internaţional după ce un bărbat a înjunghiat un poliţist şi doi militari la Milano

Italia: Anchetă pentru terorism internaţional după ce un bărbat a înjunghiat un poliţist şi doi militari la Milano

Autorităţile italiene au deschis o anchetă pentru terorism internaţional în cazul unui bărbat de 20 de ani care a înjunghiat un poliţist şi doi militari joi seară, în gara centrală din Milano, transmit DPA şi Reuters. 

Atacatorul, Ismail Hosni, în vârstă de 20 de ani, s-a născut la Milano şi are dublă cetăţenie, italiană şi, prin tatăl său, tunisiană. 
Joi seară, în timpul unui control de rutină în gara centrală din Milano, el a scos un cuţit şi i-a atacat pe membrii patrulei care i-a solicitat actele de identitate. 
Atacatorul a fost imobilizat şi arestat pe loc. 
Cele trei victime au fost transportate la spital, însă niciuna nu a fost rănită grav. 
Conform presei italiene, autorităţile examinează acum profilul de Facebook al tânărului şi contactele acestuia. 
Evaluarea iniţială nu a indicat terorismul ca motiv al atacului, însă presa a scris că autorităţile verifică dacă agresorul s-a exprimat favorabil pe Facebook faţă de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: milano italia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri