Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden vrea avansarea parteneriatului strategic cu India, în eforturile de contracarare a Chinei

Joe Biden vrea avansarea parteneriatului strategic cu India, în eforturile de contracarare a Chinei

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a pledat joi, cu ocazia întâlnirii cu premierul Indiei, Narendra Modi, pentru intensificarea cooperării bilaterale, în cadrul eforturilor Washingtonului de contracarare a influenţei Chinei, informează agenţia Reuters.

"Provocările şi oportunităţile cu care se confruntă lumea în acest secol necesită ca India şi Statele Unite să colaboreze şi să exercite roluri de conducere împreună, iar noi facem acest lucru", a declarat preşedintele Biden, la Casa Albă, cu ocazia ceremoniei de primire a premierului Indiei.

Administraţia de la Washington vrea ca India să devină un partener strategic esenţial, în scopul contracarării influenţei Chinei, deşi unii analişti politici şi foşti oficiali au dubii asupra intenţiilor Guvernului de la New Delhi de a opune rezistenţă Beijingului în probleme precum Taiwanul. Washingtonul este frustrat şi de relaţiile Indiei cu Rusia, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.

La rândul său, premierul Narendra Modi vrea extinderea influenţei Indiei, cea mai populată ţară din lume, în contextul relaţiilor tensionate cu Beijingul. "Această ceremonie grandioasă de primire la Casa Albă astăzi este o onoare şi o mândrie pentru cei 1,4 miliarde de cetăţeni indieni. Este o onoare şi pentru cei peste patru milioane de oameni de origine indiană care trăiesc în Statele Unite. Pentru această onoare, exprim recunoştinţă din inimă", a afirmat Narendra Modi.

Statele Unite şi India vor semna o serie de acorduri ample în domeniile semiconductorilor, mineralelor esenţiale, tehnologiei, cooperării spaţiale şi apărării.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Joe Biden india
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri