Jurnalul.ro Sport Fotbal international Celebrul Jose Mourinho a fost demis de la AS Roma!

Celebrul Jose Mourinho a fost demis de la AS Roma!

de Redacția Jurnalul    |   

Portughezul Jose Mourinho a fost demis de la AS Roma. Echipa se află doar pe locul 9 în Serie A.

Mourinho se afla la al treilea sezon cu romanii. Celebrul antrenor a câștigat cu AS Roma un trofeu de Conference League, în 2022, și a pierdut o finală de Europa League, în 2023.

Foarte posibil, comentează presa italiană, echipa din capitala Italiei va fi condusă interimar de Daniele De Rossi, fostul mijlocaș cu peste 450 de partide în tricoul lui AS Roma.

Evoluția lamentabilă și eșecul de pe San Siro i-au semnat sentința portughezului. Celebrul antrenor, suspendat la partida împotriva Milanului (1-3) după cartonașul roșu primit în etapa anterioară, a fost concediat în această dimineață, printr-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului și pe rețelele sociale. 

"AS Roma poate confirma că Jose Mourinho și staff-ul său tehnic vor părăsi clubul cu efect imediat", a precizat clubul într-un comunicat, citat de Reuters.

"Actualizări suplimentare cu privire la noul staff de antrenori al primei echipe vor urma".

Mourinho, care a antrenat o serie de cluburi europene de top, printre care Porto, Chelsea, Inter Milano, Real Madrid și Manchester United, a fost numit antrenor al Romei în 2021.

Subiecte în articol: jose mourinho demitere as roma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri