Jurnaliştii de la Sky News care au realizat reportajul în care se susţine că în România se face trafic de arme, sunt urmăriţi penal, relatează Antena 3.
Trei membri ai echipei de la postul de televiziune Sky News care au participat la realizarea reportajului despre un presupus trafic de arme din România au fost puşi sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false, potrivit informaţiilor din motivarea arestării preventive a celor trei cetăţeni români care au apărut în materialul jurnalistic.
Extinderea şi începerea urmăririi penale faţă de cei trei a fost dispusă de procurorii DIICOT pe data de 11 august.
"S-a reţinut în referat că (...), prin toate datele şi informaţiile comunicate verbal şi surprinse ca atare în materialul video al postului Sky News, ce au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune şi componente mass-media, inclusiv în mediul virtual, cunoscând caracterul fals al acestora (şi anume faptul că persoanele din video nu erau traficanţi de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate şi prezentate de aceştia erau arme de vânătoare deţinute legal) s-a pus în pericol securitatea naţională, iar respectiva faptă constituie infracţiunea de comunicare de informaţii false. (...) Totodată, s-a reţinut faptul că membrii echipei postului de televiziune Sky News din Marea Britanie, şi anume cetăţenii britanici R.S.R., S.C.S., S.J., cu intenţie, au comunicat şi răspândit în mediul virtual şi prin mass-media, ştiri şi informaţii false referitoare la presupusul trafic de armament din România, deşi cunoşteau că aceste ştiri nu sunt reale", se menţionează în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit instanţei, derularea unor astfel de acţiuni pe teritoriul României ar putea afecta securitatea naţională, prin inducerea în eroare a autorităţilor europene şi a populaţiei cu privire la capacitatea autorităţilor române de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict şi de a aproviziona cu armament de război grupări teroriste din vestul Europei sau alte zone de conflict.
"Nu în ultimul rând, judecătorul apreciază că, în lipsa unei intervenţii rapide şi eficiente a autorităţilor române, toate aceste aspecte ar fi rămas în memoria publică aşa cum autorii acestora au dorit să le înfăţişeze. În lipsa unei reacţii proporţionale din partea statului, aşa-zisa faptă de trafic de armament prezentată de postul de televiziune (...) ar fi rămas în atenţia opiniei publice, naţionale şi internaţionale, aşa cum s-a dorit iniţial, prezentând astfel o imagine total distorsionată, imaginară şi de natură a discredita imaginea României, dar şi a statului, în particular", se mai arată în motivare.
Cei trei bărbaţi români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News au fost arestaţi preventiv pe 12 august, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
Procurorii DIICOT îi reţinuseră anterior pe Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.
Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliştii britanici şi presupuşii traficanţi de arme, iar Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics apar în materialul Sky News, în care descriu, având feţele acoperite, şi manipulează armele de foc oferite spre vânzare.