Jurnalul.ro Ştiri Externe Kievul susține că forțele ruse încep să se retragă

Kievul susține că forțele ruse încep să se retragă

Un purtător de cuvânt al comandamentului militar din sudul Ucrainei a declarat luni pentru NBC News că trupele rusești se retrag din unele zone în care Ucraina a lansat o contraofensivă.

Forțele ucrainene au început contraofensiva pentru a recuceri teritoriul Herson, ocupat de Rusia, a anunțat luni comandamentul militar.

În altă ordine de idei, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (organismul de supraveghere nucleară al ONU) urmează să viziteze săptămâna aceasta centrala nucleară ucraineană Zaporojia, după luni de zile de alarmă în legătură cu luptele din jurul instalației, care este ocupată de forțele rusești din martie.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și-a exprimat încrederea că forțele ucrainene vor împinge forțele rusești la granițele de dinainte de 2014, după ce la începutul acestei săptămâni a început o contraofensivă în sudul Ucrainei.

"Ocupanții trebuie să știe: îi vom alunga până la graniță. Până la granița noastră, a cărei linie nu a fost schimbată", a declarat Zelenski în discursul său video nocturn de luni. "Dacă vor să supraviețuiască - este timpul ca militarii ruși să fugă ... Dacă nu mă aud - vor trebui să aibă de-a face cu apărătorii noștri, care nu se vor opri până când nu vor elibera tot ceea ce aparține Ucrainei", a adăugat el.

Ucraina a părut să câștige încredere în ultimele săptămâni, odată cu luarea în vizor a teritoriilor ocupate de Rusia în sudul Ucrainei, inclusiv Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Oficialii de la Kiev au declarat că vor lupta acum pentru a recupera peninsula, care găzduiește Flota rusă de la Marea Neagră, precum și orașul Herson, care a căzut în mâinile rușilor la începutul războiului.

"Vrea cineva să știe care sunt planurile noastre? Nu veți auzi detalii de la nicio persoană cu adevărat responsabilă. Pentru că acesta este războiul. Și așa se întâmplă la război", a declarat Zelenski.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri