Jurnalul.ro Cultură Teatru „Kiss me, Kate”, comedia unei pasiuni, pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

„Kiss me, Kate”, comedia unei pasiuni, pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Sâmbătă și duminică, 7 și 8 mai, de la ora 18.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul ”KISS ME, KATE!”.

Kiss me, Kate! este o comedie muzicală care își propune să ne amintească că nu trebuie să ne propunem să creăm femei care să se potrivească lumii în care trăiesc, ci trebuie să ne gândim cum să facem lumea să se potrivească mai bine femeilor puternice. De cele mai multe ori o femeie puternică este percepută ca fiind dificilă, iar cele mai multe aleg să-și înfrâneze reacțiile pentru a nu fi percepute altfel. Analogia creată cu comedia shakespeare-iană Îmblânzirea Scorpiei, se transpune într-o încântătoare comedie muzicală care ne inspiră pentru situațiile cotidiene. Kiss me, Kate este povestea fiecăruia dintre noi. O poveste care ne îndeamnă să fim liberi să ne asumăm o răsturnare de situație oricând dorim. Shakespeare a fost sursa de inspirație pentru momentele în care sunt surprinse personajele principale – Fred și Lilly – care pregătesc un spectacol, însă colaborarea dintre ei este una presărată cu replici tăioase, ironii fine și ipostaze comice, dat fiind faptul că cei doi sunt proaspăt divorțați.

Kiss me, Kate! aduce pe scenă o varietate de motive și de procedee care traduc pentru scena de azi mesajul că femeile au momente de slăbiciune când încep să creadă că au nevoie de cineva ca să le salveze, dar sunt destul de puternice să zâmbească și își amintească că ele însele sunt eroinele poveștilor lor.

Pasiunile personajelor sunt principalele unelte ale conservării lor, iar încercarea de a le distruge este pe atât de inutilă, pe cât de ridicolă. Aceste pasiuni îi determină pe Lilly Vanessi și fostul ei soț, actorul/regizorul Fred Graham, să se lupte pe scenă și în afara unei producții a lui Shakespeare - Taming of the Shrew. Cu romantism, comedie, rafinament și excursii din culise, KISS ME, KATE combină umorul celor scriitori geniali: Cole Porter și William Shakespeare. Scenele muzicale includ piese precum „Another Op’nin, Another Show”, „So In Love”, „Wunderbar”, „Too Darn Hot” și „Brush Up Your Shakespeare”.

Kiss me, Kate! rămâne pentre vremuri comedia muzicală care reușește să ne convingă să înfruntăm problemele acestei lumi rămânând în acord cu principiile morale care nici nu amenintă, nici nu distrug personalitatea, ci o canalizează, tocmai pentru a imprima conduitei noastre o forța vitală și atrăgătoare.

Echipa artistică:

Dirijori: Alexandru Ilie și Constantin Adrian Grigore

Dirijor cor: Aurel Muraru

Regia artistică, scenografie și lighting design: Phd. Arh. Cătălin I. Arbore

Asistență regie artistică: Valentino Tiron

Coregrafie: Mălina Andrei

Asistenți coregrafie: Eugenia Stoian, Sorina Micșunescu

Muzica și versurile: Cole Porter, Libretul: Sam & Bella Spewack

Traducerea și adaptarea: Rodica & Cezar Helmis

Fred Graham / Petruchio  – Cătălin Petrescu / Florin Ganea

Harry Trevor / Baptista – Alexandru Onea

Lois Lane / Bianca – Gabriela Daha / Daniela Bucșan / Mediana Vlad

Ralph – Marius Meragiu

Lilli Vanessi / Katarina – Amelia Antoniu / Mihaela Alexa / Tina Munteanu

Hattie – Letiția Vlădescu, Pops – Alois Doboș, Paul – Adrian Nour

Bill Calhoun / Lucenzio – Florin Budnaru / Victor Bucur

Bărbat 1 – Orest Pîslariu – Ranghilof, Bărbat 2 – Valentino Tiron

Harrison Howell – Anton Zidaru / Cristian Caraman

Actor 1 / Hortensio – Victor Bucur / Andrei Daniel Găină

Actor 2 / Gremio – Andrei Pleșca / Dumitru Filip

Coregraful – Lorendi Rădulescu / Octavian Ștefănescu

Tehnician 1 / Flynt / Bucătarul – Alexandru Vasile

Tehnician 2 / Philip / Riley – Răzvan Rusu

Tehnician 3 / Gregory / Șoferul generalului – George Matei

Șoferul de taxi / Nathaniel – Victor Bunea

Garderobiera – Carmen Angheloiu, Neguțătorul – Mihăiță Radu

 

Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,  puteti afla de pe  site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.

Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile  www.opereta.ro și www.startickets.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri