Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a afirmat, miercuri seară, că alegerile parlamentare din România au fost bine organizate, precizând că responsabilitatea nominalizării unui premier îi revine preşedintelui Klaus Iohannis.
"Cred că alegerile au fost foarte bine organizate. Felicit autorităţile pentru organizarea cu succes a scrutinului şi pe românii care au votat", a spus Klemm, la finalul Serii Anuale a Corpului Diplomatic, desfăşurate la Palatul Regal din Capitală.
Întrebat dacă participarea la scrutinul parlamentar din România i s-a părut scăzută, diplomatul american a menţionat că şi la prezidenţialele din SUA prezenţa a fost mai redusă decât la alegerile trecute. "Da, asta a fost surprinzător, trebuie să recunosc. Dar şi la prezidenţialele din SUA participarea a fost scăzută. Nu atât de scăzută ca în România, dar mai scăzută faţă de alegerile trecute", a precizat Hans Klemm.
În ceea ce priveşte o eventuală nominalizare în funcţia de premier a unei persoane cu probleme penale, ambasadorul american a arătat că responsabilitatea în cazul numirii unui prim-ministru revine şefului statului.
"Este acum responsabilitatea preşedintelui Iohannis. Îl susţin întru totul în munca grea pe care o are înainte. Cred că a creat condiţiile potrivite pentru a face o alegere grozavă pentru România", a mai spus ambasadorul SUA. AGERPRES