Jurnalul.ro Ştiri Externe La Betleem, leagănul creştinismului, s-a dat startul sărbătorilor prin aprinderea luminiţelor bradului de Crăciun

La Betleem, leagănul creştinismului, s-a dat startul sărbătorilor prin aprinderea luminiţelor bradului de Crăciun

Magia sărbătorilor a început sâmbătă seară la Betleem, leagănul creştinismului, cu tradiţionala aprindere a luminiţelor bradului de Crăciun. Pomul a fost instalat în faţa Bisericii Naşterii Domnului, ridicată pe locul unde, potrivit tradiţiei creştine, se afla ieslea unde s-a născut Iisus, relatează EFE.

"Pentru a anunţa începerea gloriosului sezon al Crăciunului 2018-2019, vreau să invit întreaga lume la Betleem, lăcaş al legendarului Crăciun, leagăn al naşterii lui Iisus şi cămin al Mântuitorului lumii", a declarat primarul oraşului, palestinianul Anton Salman, în faţa mulţimii reunite pentru a asista la tradiţionala ceremonie de aprindere a beculeţelor.

Aprinderea bradului, împodobit cu globuri şi ghirlande de beteală multicolore, a dat startul în prima sâmbătă a lunii decembrie calendarului festiv al Crăciunului. Bradul imens, plin de beculeţe colorate, a fost inaugurat cu artificii şi un concert de colinde.

Betleem, cunoscut ca loc în care s-a născut Iisus Hristos, este vizitat de mii de turişti în perioada sărbătorilor de iarnă.

Crăciunul se sărbătoreşte de trei ori în acest oraş, pentru fiecare dintre cele trei rituri creştine: ortodox, catolic şi armean, conform propriului calendar. Zilele festive la care se alătură întreaga comunitate creştină şi autorităţile din regiune sunt 24 şi 25 decembrie.

Primarul din Betleem şi-a încheiat discursul amintind că mesajul de Crăciun de anul acesta este dedicat vieţii şi existenţei şi a cerut comunităţii internaţionale să confirme dreptul noilor generaţii de palestinieni "de a rămâne pe pământul în care s-au născut strămoşii lor de la începuturile istoriei", într-o "Palestina independentă, cu frontierele din 4 iunie 1967 şi Ierusalimul de Est drept capitală".AGERPRES

Subiecte în articol: betleem
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri