Jurnalul.ro Ştiri Externe La Madrid se pun obstacole în zonele unde se sărbătoreşte Revelionul, pentru prevenirea atacurilor de genul celui de la Berlin

La Madrid se pun obstacole în zonele unde se sărbătoreşte Revelionul, pentru prevenirea atacurilor de genul celui de la Berlin

Poliţia spaniolă va amplasa în zonele din Madrid unde se desfăşoară festivităţile de Anul Nou obstacole precum stâlpi, ghivece masive de flori şi vehicule grele, pentru a preveni atacuri teroriste cum au fost cele de la Nisa şi Berlin, unde terorişti au pătruns cu camioanele în mulţime, relatează marţi agenţia EFE. 

Măsurile au în vedere mai ales zona Puerta del Sol din Madrid, unde circa 25.000 de persoane vor sărbători Anul Nou, iar festivitatea de acolo este transmisă în direct de mai multe televiziuni spaniole. Pe lângă instalarea respectivelor obstacole, poliţia va lua şi alte măsuri de securitate, cum ar controlul riguros al participanţilor la festivitate. 

Dispozitivul special de securitate va fi menţinut la Madrid până pe data de 5 ianuarie, când are loc tradiţionala 'Cavalcadă a Regilor'. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri