Lunca Pogănişului este o arie protejată din judeţul Timiş care ocupă o suprafaţă de peste 75 de hectare în zona în care se află localităţile Sacoşu Turcesc, Niţchidorf sau Tormac. În zona inundabilă, cu exces de umiditate şi improprie pentru agricultură, se mai află pâlcuri dintr-un vechi trup de pădure, în care se găsesc specii de stejar, frasin şi jugastru, amestecate cu carpen, ulm, păr pădureţ, cireş şi măr pădureţ, arbori caracteristici pădurilor din zonele de şes, care a supravieţuit defrişărilor.
Laleaua pestriţă din lunca Pogănişului
Rezervaţia naturală este însă cunoscută mai ales pentru laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) care înfloreşte pe malurile pârâului Pogăniş, un afluent al Timişului care străbate zona colinară de la sud de Buziaş şi se ramifică în mai multe braţe pe o suprafaţă considerabilă. Această plantă rară, de origine mediteraneană, este ocrotită prin Convenţia de la Berna, iar Lunca Pogănişului este singurul loc din Banat unde poate fi văzută. Laleaua are variante de culoare violet-purpurie cu picăţele albe, iar altele, şi mai rare, au o culoare verde-gălbuie, cu pete albe sau sunt complet albe.
În popor, mai e numită „floarea de şah” sau „bibilica”, pasărea de curte cu un penaj la fel de pestriţ. Floarea își are originea în Asia centrală, în nordul munţilor Himalaya, şi creşte doar în zone sălbatice, de preferinţă în lunci cu umiditate crescută. Un loc extrem de propice pentru această floare este la poalele stejarilor, care înmuguresc şi înverzesc mai târziu, după ce laleaua înfloreşte şi este polenizată. Laleaua pestriţă înfloreşte primăvara, din luna aprilie până în mai, în funcţie de condiţiile meteorologice. Este o floare delicată, care poate ajunge până la o înălţime de 20 de centimetri şi are în vârf una sau cel mult două flori în formă de clopoţel cu mai multe petale, care par a fi de catifea.
În ciuda frumuseţii sale, floarea are un miros urât iar bulbul plantei este otrăvitor. O floare rară, pe cale de dispariţie Cu toate că întreaga zonă, declarată rezervaţie naturală în anul 2000 şi aflată nu departe de Timişoara, ar putea oferi diverse posibilităţi de destindere şi recreere, ea este cvasinecunoscută şi prea puţin vizitată deoarece nu există nici un fel de amenajări iar drumul este destul de anevoios sau chiar inexistent în zona cea mai atractivă a rezervaţiei. Din nefericire, chiar şi laleaua pestriţă, acest rar monument al naturii, este pe cale de dispariţie, atât din cauza defrişărilor ilegale cât şi a faptului că rezervaţia a devenit păşune pentru oi, iar habitatul natural prielnic pentru această floare a fost profund alterat. Unii localnici încearcă să salveze floarea, cultivând-o în grădinile lor. În România, laleaua pestriţă se mai poate vedea la Odorheiul Bistriţei şi în locuri cu umiditate crescută din judeţele Suceava, Gorj şi Maramureş. În Europa există o întinsă rezervaţie naturală a lalelei pestriţe în arhipelagul Stockholm din Suedia, unde creşte în stare sălbatică, iar în Regatul Unit este frecvent întâlnită ca plantă de grădină.
Sursa: pressalert.ro