Războiul fără precedent din interiorul Partidului Național Liberal, dat în preambulul congresului din data de 25 septembrie, face parte din jocul de putere disputat, practic, fără încetare, timp de 31 de ani, după Revoluția din decembrie 1989. Pe principiul „câștigătorul ia totul”, în aceste trei decenii a existat o singură excepție de prim-ministru care nu era și președintele partidului aflat la guvernare, care a reușit să-și ducă la capăt mandatul constituțional de patru ani. Iar doar alți doi prim-miniștri au reușit să aibă mandate întregi, în condițiile în care conduceau și partidele aflate la guvernare. În rest, fără excepție, toate executivele unde partidele nu erau conduse de premier au căzut precum popicele. Iar dacă au mai fost cazuri când premierul președinte de partid a demisionat de la Palatul Victoria, și-a pierdut imediat și funcția de șef al formațiunii politice respective. Acesta este spectrul în care se duce bătălia la baionetă în interiorul PNL, între Ludovic Orban și Florin Cîțu. Ambii urmăresc controlul total asupra Guvernului și a partidului, fiind conștienți, fiecare dintre ei, că doar ținând în mână ambele hățuri ale acestei puteri vor putea fi propulsați în poziția de candidat la Președinția României, în anul 2024.
Istoria ultimilor 31 de ani a demonstrat că doar cel care conduce partidul aflat la guvernare poate să aibă un mandat de patru ani la conducerea Guvernului susținut de acel partid. De la Revoluție și până în prezent, a existat o singură excepție de la această regulă, însă conjunctura politică de la acel moment a favorizat o astfel de situație.
Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Ion Iliescu, s-a format ca partid politic în 6 februarie 1990, iar în mai câștiga și Președinția României, și Palatul Victoria. Tensiunile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au făcut ca, la data de 1 septembrie 1991, mandatul de premier al lui Roman, să se sfârșească brusc, cu ajutorul unei mineriade. Efectul acelui dualism al puterii eșuat a făcut ca, în martie 1992, Frontul să se rupă în două, FSN fiind preluat de Petre Roman și transformat, ulterior, în PD, PDL, înghițit în cele din urmă de PNL, FDSN, controlat de Ion Iliescu, a devenit PDSR, ulterior PSD. După plecarea lui Petre Roman, funcția de prim-ministru a fost asigurată de Theodor Stolojan, până la alegerile parlamentare din noiembrie 1992.
Nicolae Văcăroiu, unica excepție de la regulă
Alegerile din 1992 au fost câștigate de PDSR, iar Ion Iliescu redevenea, oficial, președinte al României. Este singura excepție, pe care o invocam mai sus, când Nicolae Văcăroiu și-a dus la capăt un mandat de patru ani de prim-ministru, până în data de 11 decembrie 1996, chiar dacă la conducerea partidului se afla altcineva – recte Oliviu Gherman.
După alegerile parlamentare și prezidențiale din 1996, guvernarea a fost preluată de CDR. Era primul guvern de coaliție, care a dat doi premieri ai PNȚCD. Niciunul nu conducea partidul. Victor Ciorbea a plecat de la Palatul Victoria după un mandat de 1 an și 3 luni. A urmat Radu Vasile, care a plecat din fruntea Executivului după un mandat de 1 an și 7 luni. După două guverne eșuate, CDR a preferat un premier interimar, în persoana liderului de atunci al PSDR Alexandru Athanasiu (13 decembrie 1999 – 22 decembrie 1999), după care un premier independent, în persoana guvernatorului BNR Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000).
Năstase și Tăriceanu au rezistat pentru că dețineau puterea în partidele lor
Alegerile parlamentare și prezidențiale din anul 2000 au fost câștigate de PSD. Ion Iliescu prelua ultimul mandat la Palatul Cotroceni, iar șefia PSD a fost preluată de Adrian Năstase, care a devenit și prim-ministru. Doar așa, Năstase și-a dus la îndeplinire mandatul de premier până în 21 decembrie 2004, când a pierdut alegerile prezidențiale, iar PSD a intrat în opoziție. Năstase și-a pierdut, ulterior, și funcția de președinte al partidului.
Al doilea exemplu de premier care și-a dus la îndeplinire un mandat întreg este Călin Popescu Tăriceanu. În calitatea sa de președinte PNL, Tăriceanu era numit la Palatul Victoria din partea unui guvern de coaliție PNL-PD, iar, după eliminarea băsiștilor de la guvernare, în 5 aprilie 2007, a fost reconfirmat ca premier al unui guvern minoritar, cu susținerea parlamentară a PSD, până în data de 22 decembrie 2008.
Guvernul Tăriceanu este ultimul Executiv care a stat la Palatul Victoria un mandat întreg. Niciun alt premier nu a mai reușit de atunci. Guvernul Boc a ajuns la putere, în asociere cu PSD, pentru un an (decembrie 2008 – decembrie 2009), după care a reușit să se mențină la putere până în primăvara anului 2012. După plecarea de la Palatul Victoria, locul lui Boc la șefia PDL a fost preluat de Cătălin Predoiu și, ulterior, de Vasile Blaga. Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a rezistat aproape trei luni (9 februarie – 7 mai 2012).
Victor Ponta este un alt fost președinte de partid care a controlat guvernarea, dar care nu a reușit să termine un mandat de patru ani. Devenit premier al USL, acesta a condus Executivul până în 5 noiembrie 2015, când a demisionat, ca urmare a incendiului de la Colectiv. Ulterior, Ponta a plecat și de la conducerea partidului. Iar Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, instalat la presiunile lui Klaus Iohannis, a rezistat doar un an, până la alegerile parlamentare din 2016.
Experiența PSD post-2016 și soluția de compromis din anul pandemiei. Premierul și șeful Camerei Deputaților își joacă soarta politică
Atât Ludovic Orban, cât și Florin Cîțu se luptă pentru președinția PNL, având foarte clar în memorie experiența PSD din ultimii patru ani. Social-democrații au câștigat net alegerile parlamentare din 2016, însă liderul formațiunii, Liviu Dragnea, a fost împiedicat să preia șefia Guvernului, din pricina condamnării cu suspendare suferite în dosarul „Referendumul din 2012”.
Efectul imposibilității ca șeful partidului de guvernare să conducă oficial și guvernul s-a văzut imediat și în mod repetat. Executivul condus de Sorin Grindeanu a rezistat din 4 ianuarie 2017 până în 29 iunie 2017, când a fost demis, prin moțiune de cenzură, chiar de către PSD.
Apoi, guvernul condus de Mihai Tudose a rezistat în funcție din 29 iunie 2017 până în 16 ianuarie 2018. Al treilea premier PSD, Viorica Dăncilă, a funcționat până în noiembrie 2019, când a fost dat jos prin moțiune de cenzură, inclusiv cu sprijinul unor social-democrați, al lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu. Dragnea a plecat de la președinția PSD, în mai 2019, fiind condamnat la închisoare cu executare în dosarul „DGASPC Teleorman”, iar Viorica Dăncilă a devenit noul președinte al formațiunii. După pierderea alegerilor prezidențiale din 2019, Dăncilă a demisionat, în urma unei ședințe tensionate.
Cu gândul la alegerile prezidențiale din 2024
Această „lecție”, dar și cele anterioare, justifică lupta pe viață și pe moarte pentru câștigarea congresului PNL din septembrie. Formațiunea condusă de Ludovic Orban a fost folosită, anul trecut, de președintele Klaus Iohannis ca o soluție de sacrificiu, instalând un guvern care trebuia să conducă la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. În februarie 2020, planul era cât pe ce să fie dus la îndeplinire, după ce Guvernul Orban I a fost demis prin moțiune de cenzură. A venit pandemia, iar planul a fost reconfigurat. Orban a fost repus în funcție, până la alegerile parlamentare la termen, din 6 decembrie. Alegeri pe care PNL le-a pierdut. Printr-un artificiu constituțional, împreună cu partidele aflate pe locurile 3 și 5 ca scor în alegeri, PNL controlează în continuare Guvernul, însă nu cu Ludovic Orban, ci cu Florin Cîțu. Orban a refuzat să se dea la o parte de la șefia partidului, iar realegerea sa la congresul din septembrie înseamnă supraviețuirea sa politică. Orban a anunțat, deja, că președintele PNL va trebui să fie și candidatul de prim-ministru. Funcție ocupată, în acest moment, de contracandidatul său, Florin Cîțu.
Iar miza este și mai mare, întrucât ea pregătește candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale din anul 2024.
Alegerile din filiale și organizații la PNL – copii jalnice ale modelului american
Alegerile interne din interiorul PNL, aflate sub spectrul descris mai sus, par o copie nereușită, aproape jalnică, a modelului american, unde există electorii. La PNL, sunt delegații - în număr de 5.000 - care vor fi trimiși de filiale, la congresul din 25 septembrie.Filialele locale și județene sunt adevărate teatre de război politic în aceste zile, unde alegerile interne sunt presărate cu episoade absolut halucinante. De la amenințări, îmbrânceli, acuzații de toate felurile, contestații, intenția depunerii unor plângeri penale, fiecare vot reprezintă o gură de aer pentru cei doi contracandidați din toamnă.
Deși Ludovic Orban părea să controleze baza partidului, fiind membru PNL din anii ’90, Florin Cîțu, mult mai nou în partid, pare să-i ia fața.
Oamenii care îl susțin pe Ludovic Orban au câștigat, până în prezent, alegerile interne din șapte organizații municipale și județene, în timp ce liderii care l-ar susține mai degrabă pe Florin Cîțu au câștigat alegerile în alte șapte organizații.
Organizația PNL Sector 1, câștigată de Sebastian Burdja, Organizația PNL Sectorul 5, câștigată de Dan Meran, Organizația PNL Bacău, Organizația PNL Pitești, Organizația PNL Timiș, Organizația PNL Galați și Organizația PNL Botoșani îl vor susține, la congres, pe Orban. În timp ce organizațiile PNL Sector 2, Sector 4, Vaslui, Suceava, Neamț, Sibiu și Iași îl vor susține pe Florin Cîțu.
Interesant este că la Iași, o parte din delegați este controlată încă de fosta conducere compusă din Costel Alexe și Mihai Chirica, susținători ai lui Orban. La Constanța, situația este și mai complicată. Aici, primarul Vergil Chițac, s-a declarat deja susținătorul lui Cîțu, însă deputatul Bogdan Huțucă este de partea lui Orban. Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, încă nu și-a spus punctul de vedere.
La sectorul 6 din București, alegerile interne l-au redesemnat pe primarul Ciprian Ciucu în funcția de președinte. Organizația este încă indecisă cu privire la candidatul pe care îl va susține la congres.
Deși încă nu s-au încheiat alegerile interne din filiale, până acum, organizațiile care și-au declarat susținerea pentru Ludovic Orban numără 464 de delegați, în timp ce organizațiile care și-au declarat susținerea pentru Florin Cîțu numără 601 delegați. Iar filialele din Ardeal – grele și controlate de foștii PDL-iști, ar opta mai degrabă pentru susținerea lui Florin Cîțu.