Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea anti-protocoale, adoptată şi contestată

Legea anti-protocoale, adoptată şi contestată

de Gabriela Antoniu    |   

Proiectul de lege privind declasificarea unor documente, iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, a fost adoptat ieri de Camera Deputaţilor şi ar fi trebuit să meargă la promulgare, dar liberalii au anunţat că îl vor contesta la Curtea Constituţională.

Proiectul de lege vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. Astfel, de la data intrării în vigoare a legii, toate aceste documente „sunt declasificate de drept, fără a mai fi necesară o altă procedură”, şi „încetează efectele juridice ale documentelor” amintite. Totodată, vor fi desecretizate toate planurile de cooperare realizate de DNA şi SRI în bza unui protocol încheiat în februarie 2009, precum toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, SRI, DIICOT, CSM şi PÎCCJ.

Legea prevede că persoanele care se consideră vătămate au posibilitatea, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare, să se adreseze instanţelor competente pentru repararea prejudiciului suferit. De asemenea, lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente, care pun la dispoziţia Comisiei SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr.17/2005 a CSAT, nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens.

Totodată, CCR a amânat, ieri, pentru 28 noiembrie, dezbaterea sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor privind protocoalele de colaborare din 2009 şi 2016.

Subiecte în articol: legea anti-protocoale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri