Jurnalul.ro Ştiri Politică Lider Pro România: Luni, nu va fi cvorum pentru votarea învestirii Guvernului Orban

Lider Pro România: Luni, nu va fi cvorum pentru votarea învestirii Guvernului Orban

de Ion Alexandru    |   

Vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu, a dezvăluit, ieri, că parlamentarii partidului condus de Victor Ponta nu vor vota instalarea Cabinetului Orban și că luni nu vor fi prezenți în Parlament, la votul de învestitură. Mai mult, senatorul este de părere că acest guvern nu va fi instalat până după alegerile prezidențiale.

„Nu se schimbă nimic, noi am spus că nu putem susține un guvern al PNL, pentru că interesele categoriilor de electorat pe care le reprezentăm noi, respectiv PNL, sunt diferite. Nu au reieșit din programul de guvernare prezentat de domnul Orban și nici la audierile miniștrilor, lucruri care sunt extrem de importante pentru noi, (...). Ca urmare, nu vom fi prezenți în Parlament. Orban are cel puțin patru provocări extrem de importante pentru următoarea perioadă. Prima provocare este să strângă 233 ca să aibă cvorum. A doua, trebuie să aibă 233 de voturi pentru învestirea guvernului. În al treilea rând, trebuie să își asigure o majoritatea care să îi permită trecerea prin Parlament a proiectelor de legi care pun în aplicare programul de guvernare. Și în al patrulea rând, are de rezolvat probleme care sunt în contradicție în cadrul coaliției din Parlament care susține acest guvern. În opinia mea, luni nu va fi cvorum, ca urmare nu cred că se va putea rezolva problema învestirii guvernului”, a precizat Adrian Țuțuianu.

Subiecte în articol: adrian tutuianu Pro România
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri