Unicul gol al partidei a fost înscris de Gabriel Vaşvari (72 - penalty), în urma unui henţ comis în propriul careu de fundaşul francez Fabrice Begeorgi, la centrarea bulgarului Radoslav Dimitrov.
FC Botoşani a mai avut o ocazie mare, prin Quenten Martinus (40) şi ar mai fi putut primi un penalty, în minutul 8, când acelaşi Martinus a fost ţinut în careu de Pacar.
Petrolul a obţinut una din cele două victorii din sezonul regulat chiar pe teren propriu cu FC Botoşani (2-1). Moldovenii şi-au luat revanşa în retur, cu 2-1.
Petrolul este la a şaptea înfrângere consecutivă în campionat, în timp ce FC Botoşani venea după trei eşecuri la rând.
FC Botoşani - FC Petrolul Ploieşti 1-0 (0-0), Stadion ''Municipal'' - Botoşani
A marcat: Gabriel Vaşvari (72 - penalty).
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)
Observatori: Ionel Popa (Paşcani) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF.
Sursa - Agerpres