Jurnalul.ro Ştiri Observator Locuinţele s-au scumpit în România, din 2015 şi până în 2021, cu 34%

Locuinţele s-au scumpit în România, din 2015 şi până în 2021, cu 34%

de Redacția Jurnalul    |   

Locuinţele s-au scumpit în România, din 2015 şi până în 2021, cu 34%, sub nivelul din UE, de 38%, dar Bucureşti şi marile oraşe sunt peste media naţională. Piaţa rezidenţială locală a devenit mai atractivă pentru chiriaşi decât pentru proprietari.

Preţurile locuinţelor au crescut, din 2015 şi până în 2021, în medie cu 38% la nivelul UE, România având cea mai mică scumpire din Europa Centrală şi de Est, de 34%, faţă de mult sub Ungaria (+108%), Cehia (+84%), Slovacia (+54%), Bulgaria (+49%) şi Polonia (+48%), potrivit unui raport publicat recent de Colliers.

Totuşi, în Bucureşti şi oraşele mari, creşterea preţurilor a fost mult peste media naţională.

Preţurile medii de vânzare pentru locuinţele noi în Bucureşti au fost anul trecut în jurul a 1.800 de euro pe metrul pătrat, pe când în Varşovia, preţul mediu a fost de 2.800 euro pe metrul pătrat, în Budapesta - 3.400 euro pe metrul pătrat, în Bratislava - 4.100 euro pentru un metru pătrat, iar în Praga au ajuns la 5.500 euro pe metrul pătrat.

În opinia consultanţilor, având în vedere inflaţia care se menţine ridicată şi dobânzile actuale la credite, închirierea unei locuinţe devine o opţiune din ce în ce mai căutată inclusiv de români, iar această tendinţă atrage atenţia marilor investitori. Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor în imobiliare erau Cehia şi Polonia, de anul trecut o parte dintre aceştia şi-au extins activitatea şi în România şi Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii.

„Chiar dacă în România locuinţele sunt încă la preţuri accesibile în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană atunci când ţinem cont de salarii, inversarea raportului dintre rată şi chirie va face ca piaţa de închirieri să crească, iar proporţia proprietarilor să scadă. Un număr din ce în ce mai mare de investitori internaţionali, dar şi dezvoltatori locali, ne contactează cu privire la proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii, iar o parte din aceste planuri încep să şi fie puse în practică”, punctează Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Până acum doi ani, piaţa rezidenţială era mai degrabă favorabilă cumpărătorilor, deoarece atât timp cât reuşeau să strângă banii de avans, rata la credit era sensibil mai mică decât chiria pentru o proprietate similară. Această situaţie s-a inversat acum în Bucureşti şi în oraşele mari, îndeosebi în zonele centrale, unde pentru apartamentele noi chiria este chiar şi cu 30% mai mică decât rata.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: locuinţe scumpire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri