Jurnalul.ro Timp liber Monden Lora și Ionuț Ghenu, mesaj sincer pentru români de 1 Decembrie

Lora și Ionuț Ghenu, mesaj sincer pentru români de 1 Decembrie

În timpul probelor de pe teritoriul asiatic, Lora și Ionuț Ghenu și-au făcut timp să trasmită un mesaj românilor de acasă. Oboseala fizică și lipsa confortului încep să își pună amprenta, iar dorul de casă devine din ce în ce mai puternic, în special de Ziua Națională. Sunt la peste 7000 de kilometri distanță, dar cu multă speranță și optimism le urează celor de acasă un mesaj călduros: ,,La mulți ani, români, nu uitați să fiți mai buni!”.

Lora și iubitul său s-au înscris în această competiție pentru că sunt dornici de aventură, iar entuziasmul dinaintea plecării le-a oferit destulă energie să înceapă în forță. După ce s-au confruntat cu diverse provocări în prima oprire din cursă, Vietnamul, acum încearcă să descurce în Laos. Nu au o cazare asigurată și sunt nevoiți să se descurce cu un dolar pe zi, chiar cu toate acestea Lora pare convinsă că această aventură mai are mult să îi ofere: ,,Mie nu mi-e dor încă, eu sunt foarte bine aici și chiar aveam nevoie de asta. El mai plânge noaptea din când în când, dar îl mai consolez..”, declară artista cu zâmbetul pe buze. Pentru Ionuț, lucrurile par să fie mai dificile: ,,Mi-e dor de acasă, pentru că e frumos rău!”.

Asia Express este călătoria și experiența vieții pentru toate perechile care îi acceptă provocarea. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, fără situații premeditate, fără locuri special amenajate, formatul oferă aventură pură. 14 vedete au de parcurs un traseu de aproape 5000 de km, în zone dificile din Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Cu ce se deplasează, ce mănâncă, unde reuşesc să doarmă sunt lucruri care vor depinde numai și numai de ei, de abilitățile și norocul lor. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri