Jurnalul.ro Ştiri Social Punctul de pensie, majorat de la 1 ianuarie cu 12,5%: Depășim acel ultra-vehiculat 40%

Punctul de pensie, majorat de la 1 ianuarie cu 12,5%: Depășim acel ultra-vehiculat 40%

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că după majorarea punctului de pensie și aplicarea măsurilor de ajutor este depășit acel „ultra-vehiculat” 40%.

„Este o creștere a valorii punctului de pensie, care de la 1.586 de lei a ajuns acum la valoarea de 1.785 de lei. Depăşim, cu această creştere, acel ultra-vehiculat 40%”, a declarat ministrul la Antena 3.

Conform acestuia, pensionarii au înscrisă pe cupon și măsura de ajutor.

„După cum știți chiar în data de 19 decembrie am informat publicul larg că aceste cupoane de pensie aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu noul cuantum al punctului de pensie şi cu noul cuantum al pensiei şi pentru cei cu valoarea veniturilor până în 3.000 de lei pe categorii de venituri ei au înscrisă pe cupon şi suma măsurii de sprijin (…).Fie că încasează în cont bancar sau cu poştaşul acasă, odată cu pensia cei care se încadrează în pragul de valori menţionat vor primi şi sumele de bani aferente primei tranşe semestriale din măsurile de sprijin”, a mai spus ministrul Muncii.

El spune că de aceste măsuri de ajutor beneficiază 90% din pensionarii României.

„Cu aceste măsuri ce se întâmplă, s-a spus și s-a discutat absolut corect despre inflația care este mai mare de 12,5%. Cu aceste măsuri cei care au pensiile până în 1.500 de lei au pensiile majorate de la 1 ianuarie într-un procent real net nominal de peste 40% şi procentul scade uşor către 20% până la 3.000 de lei, deoarece se adaugă la majorarea punctului de pensie acest tip de măsuri care sunt plătite acum în luna ianuarie o primă tranșă semestrială egală, după care în luna octombrie, la începutul iernii”, a mai explicat ministrul Muncii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pensii majorare procente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri