Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Marea Neagră poate deveni noua centrală electrică a României

Marea Neagră poate deveni noua centrală electrică a României

de Adrian Stoica    |   

Potrivit unui studiu realizat de Energy Policy Group (EPG) potențialul de energie eoliană offshore al României are o capacitate naturală potențială de 94 GW, din care 22 GW folosind turbine fixe. Producția anuală de energie rezultată ar putea ajunge la 239 TWh, din care 54,4 TWh produși de turbine fixe. Ar însemna o cantitate foarte mare de energie, având în vedere că în primul semestru al acestui an energia produsă având ca sursă vântul a fost de 3,84 TWh, iar cea produsă în termocentralele pe lignit a totalizat 3,21 TWh.

 

Prin prisma multiplelor oportunități de finanțare, atât publice, cât și private, disponibile pentru România, momentul actual este propice lansării investițiilor în capacități eoliene offshore situate în Marea Neagră, susţin realizatorii studiului „Romania’s Offshore Wind Energy Resources: Natural Potential, Regulatory Framework and Development Prospects”. Având în vedere dezvoltarea viitoare a capacități eoliene offshore, Guvernul trebuie să pregătească Planul Spațial Maritim național (MSP), conform Directivei MSP a Uniunii Europene. Acest plan are o importanță critică pentru promovarea intereselor statului și evitarea fricțiunilor dintre activitățile maritime potențiale și prioritățile strategice. De asemenea, este oportună crearea unui cadru regional de cooperare și integrare cu Bulgaria în acest sector. Un proiect eolian offshore comun va fi benefic atât pentru creșterea gradului de conectare a rețelelor, cât și în perspectiva cuplării piețelor de electricitate ale celor două state membre, se arată în studiul citat.

 

O mare parte a zonei economice exclusive a României este formată din zone de adâncime (>50 m), fiind potrivită doar pentru turbinele instalate pe platforme plutitoare.

 

25,7 TWh a fost în primul semestru al anului consumul de energie electrică al României

 

 Cele mai bune zone

 

Studiul identifică două potențiale zone în Marea Neagră cu condiții favorabile pentru o primă etapă de dezvoltare a energiei eoliene offshore bazată pe folosirea turbinelor fixe: o zonă ce permite un factor de capacitate de 33-35% și adâncimi sub 50 m, la 40-60 km de țărm. Ea oferă un echilibru între resursa eoliană și costurile de realizare a rețelei electrice offshore, bazat pe posibilitatea injectării energiei electrice în stația Constanța Sud și pe proximitatea față de Portul Constanța. O a doua zonă oferă resurse eoliene marginal mai bune, dar rețeaua electrică existentă se află la o distanța considerabil mai mare de țărm, iar conexiunea cu aceasta ar trebui realizată prin Delta Dunării, o zonă protejată.

 

Subvenţii pentru turbinele marine

 

Recent, Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede că parcurile eoliene offshore pot primi o subvenţie de maximum 25 de euro/MWh pentru energia vândută. De asemenea, ele vor beneficia şi de „o compensație pentru echilibrarea costurilor, în valoare de 20 euro/MWh, timp de 20 de ani de la conectarea la rețea”. Proiectul mai prevede că „valoarea obţinută din cumularea primei cu preţul de piaţă al energiei electrice nu poate depăşi 60 de euro/ MWh”, iar „în cazul în care prețul energiei depăşeşte 35 de euro/MWh, prima este redusă în consecinţă”. Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este şi for decizional în acest caz.

 

Subiecte în articol: energie eoliană offshore
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri