Jurnalul.ro Ştiri Justitie Marincea: SRI nu a primit nicio sesizare din partea lui Liviu Dragnea

Marincea: SRI nu a primit nicio sesizare din partea lui Liviu Dragnea

Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea sa fizică, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea. 

Acesta a precizat că SRI nu are atribuţii legale privind paza şi protecţia demnitarilor români. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că, anul trecut, asupra sa a avut loc o tentativă de asasinare. 

Întrebat la Antena 3 dacă se doreşte să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat: "Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (...) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază". 

Totodată, chestionat dacă persoanele respective au ajuns în preajma sa, Dragnea a răspuns că da. 

El a precizat că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. "Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu", a mai spus Dragnea, fiind întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz. 

Liviu Dragnea a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de "un om foarte celebru în lume". 

Chestionat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Dragnea a răspuns: "Nu, nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine. Nu mă gândesc eu la el. (...) Dar nu ştiu dacă aici era asta". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri