Cu 21 de focuri de tun, trase de la Arsenalul armatei, s-a anunţat Capitalei începerea serbărilor Jubileului Unirii Principatelor. În 24 ianuarie 1909 se aniversau 50 de ani de la ceea ce noi azi numim “Unirea-cea-mică”, eveniment istoric care, însă, în epocă, nu avea alt egal. Steagurile tricolore fâlfâiau – aşa cum se zbătuseră în vânt flamurile ce pavoazau oraşul la intrarea cortegiului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o jumătate de secol în urmă.
Oraşul avea “aspectul vioi şi impozant al zilelor mari”, accentuat de defilarea diferitelor societăţi culturale şi de breaslă care porniseră, cu steaguri fluturând, către grădina Cişmigiu, unde Liga Culturală anunţase o “grandioasă manifestaţiune patriotică”.
Te-ar putea interesa și
Supercentenarii României. Gheorghe Solomon, românul „călare” pe trei veacuri
DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul ULUITOR din ROMÂNIA unde trăiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume
Profețiile „scrise” de părintele Arsenie Boca în fresca Bisericii Drăgănescu
Muntele INTERZIS femeilor sau „ATHOSUL MARAMUREȘULUI”. Află ce minuni se petrec acolo
În Grădina Cişmigiu, la orele 10, a ajuns carul alegoric al Ligii Culturale. Era uriaş, tras de şase cai. În mijlocul carului, împodobit cu scoarţe ţărăneşti, se afla un bust al lui Vodă Cuza, “împodobit cu cununa de aur a eroilor”. Acest bust era susţinut de braţele vânjoase ale unui ţăran român, iar carul era urmat de numeroşi ţărani îmbrăcaţi în port popular. Cortegiul a pornit apoi spre Biserica Sfântul Gheorghe Nou, trecând pe bulevardul Elisabeta, pe Calea Victoriei şi apoi pe Lipscani, prin mijlocul mulţimii care însoţea procesiunea cu urale. La biserică,, P.S.S.. arhiereul Calist Botoşăneanul a celebrat un Te-Deum solemn.
În vreme ce o parte a oraşului asista la slujba de la Sfântu Gheorghe, o altă parte se afla la Mitropolie, acolo unde ajunseseră Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, prinţii şi prinţesele (Principesa Maria era bolnavă), politicieni, ofiţeri etc. Seviciul divin a fost oficiat de către arhiereul Nifon Ploieşteanul, vicarul mitropoliei (mitropolitul primat se afla grav bolnav). După Te-Deum, Principele Ferdinand a primit defilarea trupelor, pe Bulevardul Principesa Maria.
Banchetul de la Palat
.......................................................
Citește continuarea AICI