Jurnalul.ro Ştiri Social Medicamente noi pe lista de compensate şi gratuite

Medicamente noi pe lista de compensate şi gratuite

de Monica Cosac    |   

Nouă molecule noi urmează să intre pe lista de medicamente de compensate și gratuite de care beneficiază asiguraţii, conform unui proiect de hotărâre dezbătut, ieri, la Ministerul Sănătății. Dintre acestea, cinci molecule se adresează pacienţilor care suferă de HIV/SIDA, iar restul sunt pentru tratamentul cancerului renal, diabetului, psoriazisului şi bolilor cardiovasculare.

 

Aceste medicamente noi ar trebui să poată fi prescrise bolnavilor cel târziu până la sfârşitul lunii octombrie, însă reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului spun însă că mai trebuie să fie finalizate protocoalele pentru două molecule: pentru cancerul renal şi psoriazis.

Reprezentanţii pacienţilor spun că bolnavii aşteptau de mult timp aceste medicamente. “Pacienţii aşteaptă aceste medicamente de mulţi ani, au fost nişte condiţii care nu le-au permis până acum accesul pe piaţa românească. Am luptat să îndepărtăm acele condiţii şi iată că sunt la un pas de a putea avea acces la ele. (...) Se reduce semnificativ numărul de medicamente înghiţite, lucrul acesta ajută foarte mult aderenţa la tratament, iar pentru un pacient care înghite tratament de 20 de ani lucrul acesta îl ajută foarte mult”, a arătat Iulian Petre, reprezentantul Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Pe de altă parte, reprezentanţii producătorilor de medicamente generice nu înţeleg din ce bugete vor fi acoperite costurile cu aceste medicamente noi şi sunt de părere că guvernanţii vor creşte taxa clawback. Ceea ce, potrivit acestora, va duce la dispariţia altor medicamente ieftine de pe piaţă.

“Bugetul este îngheţat din 2011 la nivelul de 6 miliarde de lei. Am dori ca taxa clawback să fie eliminată de mâine. Propunerea noastră de clawback diferenţiat este blocată la Ministerul Finanţelor, nu s-a întâmplat nimic, deşi în toate demersurile pe care le-am făcut am arătat că am blocat investiţii de 100 de milioane de euro, pentru că nu ne permitem să le mai facem din cauza taxei clawback. (...) Ne dorim ca taxa clawback să fie mai mică cu 35% pentru generice decât pentru inovative”, a explicat Viorica Predună, vicepreşedinte la Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri