Avertizarea pentru județul Bacău a fost emisă pentru localitățile Oituz și Mănăstirea Cașin, până la ora 16.00. Se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină.
În ce privește județul Vrancea, sunt sub Cod roșu Tulnici și Soveja, până la ora 16.00. Meteorologii anunță ploi torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină.
Zona de munte a județului Vrancea și localitățile Nereju, Tulnici, Vrâncioaia, Soveja, Nistorești, Vintileasca, Jitia, Spulber sunt sub alertă Cod portocaliu până la ora 16.00, cu ploi torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
(sursa: Mediafax)